Mă pregătesc să scriu o carte despre societatea vâlceană de azi, va fi un hibrid între document și literatură, memorialistică și jurnal, dezvăluiri și analiză, portretistică și editorial.

Nu e prea eclectic acest proiect ? Ba da, însă îmi surâde ideea că sunt atâtea piese ale unui puzzle pe care va trebui să le asamblez.

Am avut, în urmă cu câteva zile, intuiția unei lucrări ample, de circa 500 de pagini, mereu surprinzătoare, de la un paragraf la altul, o carte catharsis pentru autor dar și reper pentru înțelegerea lumii pe care o voi descrie. Vorbind apofatic, pot dezvălui că nu va fi o carte revanșă, nici una reparatoare, nu va conține reproșuri, nici ură.

Va fi cartea, cu aproape 200 de personaje, a unui ziarist plin de rănile provocate de această meserie vreme de o jumătate de secol, răni care în parte s-au cicatrizat dar în parte au devenit infectate și purulente.

Când am publicat, la 14 ani, primul articol, am crezut că voi române pururi tânăr înfășurat în manta-mi, vorba poetului, dar din păcate lucrurile stau exact pe dos, cuvântul ziarist nu mai sună deloc mândru.

Cine este de vină, la modul local, voi descoperi scriind, dar a priori îmi este limpede că lucrurile trebuie să își schimbe direcția, că acest dans al politicului cu presa a devenit o sarabandă negră care umple Vâlcea de pucioasă.

Când am scris primul roman, pe vremea vechiului regim, m-am retras într-o cameră de hotel de la Călimănești, copiind stilul de lucru al altor scriitori care obișnuiau să lucreze prin stațiuni. Al doilea roman l-am lucrat în biroul meu, incingând tastatura trei săptămâni, de la 8 seara, la 8 dimineața. Al treilea mi-a luat câțiva ani. Never mind.

Sunt pe cale să mă instalez în vârful dealului, la cabană, ba chiar în cel mai înalt loc, mansarda cabanei. Pentru mine, locul unde scriu contează enorm, încă mai am bucuria scrisului ritual, ca o luptă împotriva morții.

Întrucât acest text este primul dintr-un fel de Jurnal al cărții la care încep să lucrez, ne vom mai revedea aici până în primăvară, când sper ca prietenul meu Andy, editorul, să aibă manuscrisul în computerul său.

Gheorghe Smeoreanu