Nu e de glumă, iată câte focare de Covid sunt în Vâlcea !

 

 

 

 

 

 

CENTRUL JUDEȚEAN DE COORDONARE ȘI CONDUCERE A INTERVENȚIEI

INFORMARE DE PRESĂ

Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Vâlcea, de la începutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate 21.064 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 si 676 decese.

În prezent, în unitățile sanitare din județul Vâlcea se află 314 persoane internate cu SARS-CoV-2.

În acest moment, în județ, există 30 focare de SARS-CoV-2 inregistrate in cadrul unor agenti economici, in cadrul unei unitati sanitare, in cadrul unor institutii publice si in cadrul unor centre rezidentiale.

În județ, în baza definiției de caz, a protocolului medical și a codului de caz atribuit de către DSP Vâlcea, până la această dată, au fost realizate 66.865 de teste prin tehnica RT-PCR. De asemenea, conform raportărilor laboratoarelor de analize, au fost recoltate, în regim screening și contra cost, 54.177 de teste în vederea identificării virusului SARS-CoV-2. În total au fost realizate 121.042 de teste în județul Vâlcea.

În baza Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, în prezent, 846 persoane se află în carantină la domiciliu sau la locația declarată și 1212 persoane de află in izolare la domiciliu.

Reamintim cetățenilor că, pentru a obține informații legate de COVID-19 și de măsurile care se aplică în această perioadă, pot apela următoarele numere de telefon, puse la dispoziție de către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea:

CALL CENTER – 021 414 44 50 – program Luni – Duminică 08:00 – 22:00; 0758 061 438 (disponibil non-stop); 0250 747 720 cu program de funcționare: Luni – Joi 08:30- 16:30 și Vineri 08:30 – 14:00.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni
Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni

O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineață, într-o casă din comuna…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie

  Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile…

Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege
Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege

Un bărbat de 48 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse…

Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată

Un bărbat de 73 ani din Horezu s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de…

Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…
Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…

O încasare de doar 147 de lei, care nu a fost fiscalizată, l-a costat pe un comerciant o amendă de…