Nimic mai inutil decât un politician vâlcean (argumentul autostrada)

Inutilitatea politicienilor vâlceni din ultimii 10 ani începe să-şi spună cuvântul. 

Decât să se laude cu tot felul de comunicate de presă în care să spună câte creştete de primari au mângâiat, câte interpelări au făcut şi câte şi mai câte alte scoruşe au produs, parlamentarii vâlceni trebuie să admită că nu au făcut nimic pentru acest judeţ, ignorând poate cel mai important proiect de infrastructură care ar fi putut salva municipiul Râmnicu Vâlcea, măcar din plasele de păianjen care urmează să se depună în următorul deceniu,  „Austostrada”.

Nu îţi ia mult să faci un drum până la Piteşti, Sibiu sau Bucureşti şi să vezi ce aduce cu sine o poziţionare lângă Culoarul IV, mă refer la autostrada care atunci când va fi gata, va lega Parisul de Constanţa. Firme de logistică, parcuri industriale, tot felul de multinaţionale s-au născut şi se întind pe 25 de km lângă Bucureşti, 10 km lângă Piteşti sau Sibiu. Pentru că o autostradă este inima dezvoltării economiei. 

Tronsonul Piteşti-Sibiu nu i-a interesat pe nici unul din parlamentarii vâlceni în mandatul trecut şi se pare că nici în ăsta, deşi această bucată de „şuşea” va fi construită pe următorul exerciţiu bugetar european. Nu i-a interesat, iar partea dramatică este că odată cu finalizarea tronsonului, Râmnicu Vâlcea va ieşi de pe hartă şi se va strecura la loc de cinste în zona marilor oraşe anonime cu tot megalopolisul lui cu tot. Nimeni nu va mai trece pe aici decât dacă va avea vreo pană sau va greşi drumul la Cornet. 

Stăteam ieri şi mă gândeam cum aş putea folosi eu, ca Vâlcea,  acea autostradă dacă m-ar interesa să ajung mai repede la Bucureşti. Tot pe drumul vechi, pentru că o abatere spre Curtea de Argeş de 30 de km după care o altă jumătate de oră spre Piteşti ar fi tot dracul ăla. Deci inutil pentru orice vâlcean acest drumeag. Pur şi simplu pentru că nimeni, nici un parlamentar vâlcean nu a făcut lobby să tragă de acest drum mai jos pe hartă.

Autostrada va mărgini un pic judeţul pe sus, abia de atinge un Câineni şi un Perişani după care o zbugheşte spre Argeş. Vâlcea, adio! Nimeni nu se va încumeta să coboare mai jos de Cornet să vadă ce oraş din cretacic mai trăieşte. Nemţi, olandezi, francezi nu vor fi tentaţi să-şi depună icrele economice pe potecile Râmnicului. Gata, este scos din tură, iar după Oltchim, acest oraş se va fosiliza sub greutatea plictisului. Vom rămâne aici un fel de azil al lui Gorki, în care vom savura certurile Buicano-Cîleşti, Jurcano-Vîlceşti, vom asfalta două trotuare, vom pune flori, vom sparge seminţe şi ne vom retrage la ora 8 la somn. Un oraş inert care va privi de departe cum Sibiul, Piteştiul şi Bucureştiul se vor juca de-a economia iar noi de-a prostia.

Nu voi înţelege niciodată de ce deputaţimea şi senatorimea de Vâlcea au ratat cel mai important proiect de infrastrucură pentru Râmnic. I-a durut în fund de viitorul acestui oraş. Lugoj, Deva, Orăştie vor fi zone care vor înflori în următorii zece ani în timp ce Râmnicul se duce spre cavou.

Să nu-mi spună cineva că nu se putea face acest lucru, pentru că imediat le arătăm harta cu abaterea făcută la Timişoara. Tronsonul autostrăzii a coborât de la Lugoj spre Timişoara şi înapoi spre Arad pentru că altfel scoteau de pe hartă acest oraş. Parlamentarii vâlceni nu am fost în stare să aducă măcar până la Călimăneşti acest drum. UDMR-iştii până în anii 2000 au dormit pe scările Ministerului Transporturilor pentru ca autostrada să treacă prin Târgu Mureş. Aici se vede câte parale fac la nivel naţional provincialii noştri politicieni de Vâlcea….periferia politicii naţionale, altfel spus. 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mașină găsită în canalul de aducțiune de la Zigoneni. Șoferul, descoperit mort în apă
Mașină găsită în canalul de aducțiune de la Zigoneni. Șoferul, descoperit mort în apă

Un bărbat de 58 de ani, din Curtea de Argeș, a fost găsit mort în canalul de aducțiune din zona…

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…