Nimic nu-i place mai mult vâlceanului de modă veche decât să i se spună că e cult.
Poți să-i zici că e bun la suflet, că e cinstit, că e sincer, tot degeaba. Dacă nu adaugi că e cult și, eventual, artist, nu te bagă în seamă.
Iată, de pildă, Nea Nae.
Nea Nae a fost arbitru de fotbal. Avea, zicea el, o cutie cu trei fluiere, așazate în ordinea mărimii, iar înainte de meci îi întreba pe președinții de club cu care să fluiere: cu ăla scump, cu ala mediu, ori cu ăla ieftin ?
După revoluție, lui Nea Nae i s-a făcut chef să fie vâlcean de modă veche, adică și cult și artist.
Și a devenit.
A intrat în rândul vâlcenilor de modă veche, unde e o regulă. Tu îi spui celui de lângă tine că e cult și talentat, iar el îți întoarce complimentul.
Acolo, toată lumea se apelează cu cuvântul Maestre.
Maestre ! Ce bine sună acest cuvânt în urechile vâlceanului de modă veche.
De curând, Nea Nae a împlinit 70 de ani. Un reportaj de la aniversare, apărut într-o gazetă, arată că toată lumea i-a spus Maestre.
Iată câteva fragmente.
“Astfel, oameni de cultură, jurnalişti, scriitori, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, membri ai familiei, dar şi prieteni apropiaţi au fost alături de Nea Nae, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani. Prof. dr. Nicolae Dinescu este preşedintele Societăţii Culturale „Anton Pann”, coordonatorul Facultăţii „Spiru Haret”, directorul Academiei Olimpice Române, Filiala Vâlcea, preşedinte al Asociaţiei „Veteranmont România”, Filiala Vâlcea, dar şi jurnalist şi realizator de emisiuni TV, cu o experienţă vastă în acest domeniu.
Rând pe rând, vorbitorii au subliniat, în discursurile lor, personalitatea puternică şi contribuţia importantă pe care prof. dr. Nicolae Dinescu a avut-o şi o are în cultura vâlceană şi nu numai.”
„Despre domnul Nicolae Dinescu, care este un om foarte complex şi energic, s-ar putea vorbi foarte mult. Domnul Nicolae Dinescu, căruia îi sunt prieten şi colaborator vechi, a făcut extraordinar de multe şi face în continuare pentru sportul vâlcean şi naţional, pentru învăţământul de specialitate şi în ultimii ani pentru cultura vâlceană”, a spus scriitorul Ion Soare.
La rândul său, preşedintele Forumului Cultural al Râmnicului, prof. univ. dr. Alexandru Popescu-Mihăeşti, a spus: Maestre… (etc.).
Cu acest prilej au mai susţinut alocuţiuni membrii ai Societăţii Culturale „Anton Pann”, reprezentanţi ai Asociaţiei „Veteranmont România”, Filiala Vâlcea, dar şi ai Asociaţiei Ziariştilor Profesionişti din România. De asemenea, pr. Constantin Olari a dat citire mesajului Înaltpreasfinţitului Gherasim, arhiepiscopul Râmnicului.
Nea Nae n-a prea citit cărți, dar nu contează. Are doctoratul.
Nea Nae nu e om de cultură, dar e președinte de asociație culturală.
Nea Nae nu vorbește limbi străine, dar vorbește mult când vorbește.
Nea Nae a făcut mult pentru multe.
Al naibii Nenea Nae, monșer !

























Lasă un răspuns