Nebunie la Rm. Vâlcea. Pîrvulescu a încercat să dea un puci la Primărie. S-a ales cu plângere penală

 

 

 

 

 

 

Ce i-a mai trăznit prin cap lui Virgil Pîrvulescu ? S-a gândit să organizeze el și cu inspectoarea șefă Andreianu un fel de after scool pe care să îl plătească Primăria. Fără împuternicire de la Consiliul Local și fără aprobarea primarului Gutău, Pîrvulescu a promis finanțarea acestui program.

Acest Pîrvulescu e șmecher, s-a gândit că promițând ceva gratuit va trezi revolta oamenilor atunci când primarul Mircia Gutău va anula acțiunea ilegală.

Mâine, pomimâine, Pîrvulescu poate da de acasă de la el decizii prin care cetățenii Râmnicului să fie scutiți de plata curentului electric sau să poată lua orice, fără bani, de la supermarket.

Omul și-a pierdut busola.

Iată scrisoarea deschisă prin care primarul Mircia Gutău denunță această încercare dementă a lui Pîrvulescu de a uzurpa funcția de primar al municipiului Rm. Vâlcea.

Scrisoare deschisă – în atenţia unităţilor şcolare din Municipiul Râmnicu Vâlcea

Prin prezenta Scrisoare deschisă se atrage atenţia unităţilor şcolare din Municipiul Râmnicu Vâlcea asupra unei grosolane încălcări a legislaţiei reprezentată de iniţiativa viceprimarului Pîrvulescu Virgil (căreia i s-a raliat şi conducerea Inspectoratului Şcolar General Vâlcea) de creare a unei structuri after-school în clădirea fostului Liceu Oltchim. Subliniez faptul că viceprimarul Pîrvulescu Virgil nu avea nicio calitate de a iniţia un astfel de demers, nefiind împuternicit de către primar în acest sens şi neavând nici mandat din partea Consiliului Local. Extrem de grav este şi faptul că în cuprinsul acestei iniţiative, viceprimarul Pîrvulescu Virgil a angajat, fără temei legal, bugetul local printr-o serie de cheltuieli ce ar reveni administraţiei locale: utilităţile aferente clădirii fostului Liceul Oltchim, finanţarea a 80% din costurile programului, asigurarea transportului elevilor cu microbuze şi a unei mese zilnice etc.

Fac un apel către unităţile şcolare care au primit, prin intermediul IŞJ Vâlcea, această adresă semnată de viceprimarul Pîrvulescu Virgil să nu dea curs unui astfel de demers, complet nelegal şi abuziv. Informez public, totodată, că Municipiul Râmnicu Vâlcea a formulat în data de 30.05.2022 plângeri penale atât la adresa viceprimarului Pîrvulescu Virgil pentru ”uzurparea funcţiei” şi ”abuz în serviciu”, cât şi pe numele inspectorului general şcolar Andreianu Mihaela, pentru complicitate la aceste fapte penale.

Demersul viceprimarului Pîrvulescu Virgil este unul strict electoral (o etapă de care alesul liberal nu se poate desprinde nici acum, la aproape doi ani de pierderea alegerilor locale), politicianist şi lipsit complet de fundamente legale sau realiste.

Primăria Municipiului, prin pârghiile ce îi stau la dispoziţie, a făcut şi va face toate eforturile permise de legislaţia în vigoare şi de posibilităţile financiare pentru asigurarea celor mai bune condiţii de studiu pentru elevii şi preşcolarii din Râmnicu Vâlcea: atât prin alocările din bugetul local pentru reparaţii, modernizări şi dotări, cât şi prin accesarea de finanţări europene pentru numeroase proiecte destinate unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiu, administraţia locală a dovedit permanent că acordă atenţia cuvenită acestui sector atât de important pentru viitorul întregii comunităţi locale.

Mircia GUTĂU

Primar

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…
Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…

Echipele PSD Argeș au fost astăzi alături de oamenii și administrațiile locale din Ciomăgești – la Târgul anual și Ziua…

Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august
Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august

Centrul Cultural Pitești propune și în săptămâna care urmează, 24-29 august, o serie de întâlniri culturale, prelegeri, dialoguri literare și…

Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni
Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni

Marți, 25 august, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în Topoloveni. Astfel, în intervalul orar 09:00 – 17:00, vor…

Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…
Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…

Un incendiu izbucnit în jurul prânzului, în satul Buzoești, comuna Buzoești, a afectat trei proprietăți. O femeie de 72 de…

Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…
Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…

Un tânăr de 19 ani, din Mihăești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu o viteză de…