Moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița vor fi așezate spre închinare la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea

Arhiepiscopia Râmnicului cinstește în mod deosebit Ocrotitorul Eparhiei și ctitorul Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Râmnicu Vâlcea, duminică 26 aprilie 2026, la Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Cu acest prilej, pentru bucuria duhovnicească a credincioșilor și a pelerilor, Moaștele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița vor fi așezate spre închinare în baldachinul Catedralei Arhiepiscopale.

Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a fost introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rememorând prezenţa în Oltenia pentru o săptămână (28 aprilie – 5 mai 2012) a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, Ocrotitorul Eparhiei Râmnicului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…
Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…

O familie de vâlceni stabilită de mai mulți ani în Marea Britanie demonstrează că excelența și seriozitatea românească nu cunosc…

Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…
Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…

Trei tineri din Craiova, doi băieți și-o fată, toți în vârstă de 20 de ani, s-au rătăcit sâmbătă seara în…

Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate
Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate

       Cum se folosesc noile insule ecologice?        -Acționați mânerul din partea de jos a cuvei de deschidere!        -Nu…

Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână
Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 5-9 octombrie, o săptămână cu spectacole de muzică, întâlniri literare, prelegeri de istorie, discuții…

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…