Mircia Gutău: ”Am luat decizia de inițiere a unificării Teatrului „Ariel” și Filarmonicii „Ion Dumitrescu” în cadrul unei entități culturale municipale”

În urma numeroaselor semnale privind disfuncționalități – unele majore! – la Teatrul Municipal „Ariel” și după o analiză pe mai multe planuri a activității acestei instituții, integrându-ne, totodată, și în linia actuală de reducere a cheltuielilor bugetare și de eficientizare a tuturor domeniilor din cadrul administrațiilor locale, am luat decizia de inițiere a unificării celor două instituții artistice din subordinea Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, respectiv Teatrul „Ariel” și Filarmonica „Ion Dumitrescu” în cadrul unei entități culturale municipale. Estimez că în felul acesta se va obține nu doar o reducere semnificativă a cheltuielilor, în principal prin reducerea personalului administrativ și a posturilor de conducere, dar și o intensificare a activității culturale în beneficiul tuturor iubitorilor de cultură din Râmnic.

Voi propune Consiliului Local să aprobe acest demers în cel mai scurt timp, unificarea urmând să devină efectivă începând cu 1 ianuarie 2026. Precizez că profilurile culturale ale celor două instituții vor rămâne distincte și se vor păstra denumirile actuale ale ansamblurilor artistice, celebrând astfel tradițiile îndelungatele și cinstind memoria și eforturile celor care au contribuit la renumele lor.

Așa cum am mai spus-o într-un context anterior (determinat tot de o serie de conflicte care măcinau ansamblul dramatic local) Teatrul „Ariel” nu se desființează! Dar consider că a venit momentul unei transformări semnificative care să pună activitatea acestei instituții exclusiv sub semnul performanței artistice și al slujirii intereselor spectatorului din Râmnicu Vâlcea.

Mircia Gutău,

Primar

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primarul Mircia Gutău:”Părintele arhimandrit Veniamin Micle a plecat dintre noi după o neostenită trudă în…
Primarul Mircia Gutău:”Părintele arhimandrit Veniamin Micle a plecat dintre noi după o neostenită trudă în…

Părintele arhimandrit Veniamin Micle, Cetățean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea din anul 2009, a plecat dintre noi după o…

MAI avertizează: revine campania „votează copilul prietenului meu”, un nou val de fraude online!
MAI avertizează: revine campania „votează copilul prietenului meu”, un nou val de fraude online!

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenţia asupra unei noi campanii de inducere în eroare prin care atacatorii încearcă să inducă…

VIDEO. Un nou tronson de drum din Pitești, modernizat. Primarul Gentea: ”Iată diferența!”
VIDEO. Un nou tronson de drum din Pitești, modernizat. Primarul Gentea: ”Iată diferența!”

Primăria Municipiului Pitești a recepționarea unui nou tronson de drum modernizat: drumul lateral al străzii Zamfirești, o fostă stradă de…

Șofer de camion, prins beat la volan pe DN 7. Polițiștii l-au oprit după un…
Șofer de camion, prins beat la volan pe DN 7. Polițiștii l-au oprit după un…

Un apel la 112 a pus în mișcare, ieri seară, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea. În jurul orei 19.00, un participant…

Jandarmii au dat iama printre liceeni: amenzi pentru fumatul în școli!
Jandarmii au dat iama printre liceeni: amenzi pentru fumatul în școli!

În ultima săptămână, jandarmii argeșeni au dat 21 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor…