Amenzi de peste 11.000 de lei pentru nereguli la deținerea câinilor agresivi, în Vâlcea

Polițiștii vâlceni din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au verificat, la finalul lunii octombrie, modul în care sunt respectate regulile privind deținerea câinilor periculoși sau agresivi. Acțiunile s-au desfășurat în comunele Cernișoara și Lăcusteni .

În urma controalelor, două persoane care dețin câini din categoria celor considerați agresivi au fost sancționate. Proprietarii nu și-ar fi declarat animalele la unitățile de poliție competente și nu afișaseră la poartă panoul obligatoriu cu textul „Câine periculos/agresiv”.

De asemenea, într-unul dintre cazuri, au fost constatate nereguli și în ceea ce privește reproducerea neautorizată a câinilor.

Pentru toate aceste abateri, polițiștii au aplicat amenzi în valoare totală de 11.500 de lei, conform prevederilor OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi și Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Reprezentanții IPJ Vâlcea reamintesc proprietarilor de animale că respectarea acestor reguli este esențială, atât pentru siguranța publică, cât și pentru protejarea animalelor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!
Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!

Topoloveniul se pregătește să sărbătorească, așa cum face în fiecare an, una dintre tradițiile toamnei, Focul lui Sumedru. Evenimentul va…

Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal
Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal

Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, va avea loc o…

Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni
Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează…

De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!
De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!

La doar câteva zile după Festivalul de Muzică „Dinu Lipatti Tokyo”, patru tineri pianiști din Japonia au susținut un recital…

Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși
Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși

Astăzi, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de…