“V-ați gândit vreodată cum ar fi dacă Domnitorul Mircea cel Bătrân ne-ar vizita în Râmnicul de astăzi? Adică dacă ar face un salt de 636 de ani, din 20 mai 1388, când tocmai menționase într-un hrisov numele orașului nostru, și până în ziua de azi. Ce ar crede marele voievod dacă s-ar pomeni plimbându-se pe sub copacii de pe Calea lui Traian, dacă s-ar odihni puțin în parcul din centru care îi poartă numele și dacă apoi ar pleca mai departe, peste râul Olănești, prin cartierele Râmnicului?

Istoricii nu au multe informații asupra gusturilor și preferințelor Domnitorului Țării Românești. Dar ne putem face o idee despre ce îi plăcea admirându-i ctitoria de la Cozia – mânăstirea unde își doarme somnul cel de veci. Care este ordonată, bine rânduită, îngrijită cu drag și plină de flori. Cam la fel ca Râmnicul de azi – un oraș ca o grădină, cu toate în ordine, curat și în care ți-e drag să trăiești. De aceea eu cred că lui Mircea cel Bătrân i-ar plăcea saltul în timp și plimbarea pe bulevardele, parcurile și prin cartierele „orașului domniei sale”.

Domnitorul Mircea cel Bătrân ne-a lăsat moștenire nu doar un nume scris pentru prima dată pe un document, ci și o datorie: aceea de a ne îngriji de locurile pe care el le-a iubit și unde a ales să-și petreacă și viața, și veșnicia. Acesta este și sensul sărbătorii de astăzi și din week-end-ul recent încheiat: celebrăm un oraș deosebit și pe locuitorii săi extraordinari, cinstim istoria cu care ne putem mândri în fața oricui din lumea aceasta și ne angajăm să lucrăm pentru viitorul copiilor, nepoților și strănepoților noștri.

La mulți ani, Râmnicului!

La mulți ani tuturor locuitorilor săi!”