Liberalul vâlcean Badea Bogdan – secretar de stat la Ministerul Economiei

COMUNICAT DE PRESA

În cadrul Biroului Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal de luni, 27 mai 2013, au fost dezbătute şi votate propunerile pentru ocuparea funcţiilor de secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei şi Ministerului Educaţiei. Chiar dacă iniţial forul de conducere al PNL hotărâse ca filialei Vâlcea să îi revină funcţia de secretar de stat din cadrul Ministerului Educaţiei, în persoana domnului Smeureanu Florin, în urma negocierilor politice din cadrul PNL şi a „recomandărilor” venite din partea colegilor de alianţă judeţeni, în ceea ce priveşte persoana nominalizată iniţial, s-a hotărât ca filialei Vâlcea a PNL să îi revină un post de secretar de stat din cadrul unui minister condus de un reprezentant al PNL. Astfel, liberalilor vâlceni le va reveni funcţia de secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei, iar cea din cadrul Ministerului Educaţiei să fie ocupată de către o persoană din filiala PNL Ilfov.

Pentru ocuparea acestei funcţii, liberalii vâlceni l-au propus pe domnul inginer Badea Bogdan, un bun specialist provenit din rândurile lor. Cu o vastă experienţă administrativă şi economică din timpul guvernării liberale din anii 2007-2008, atunci când a ocupat funcţii importante în domeniul energetic, precum şi în urma experienţei acumulate în ultimii ani în domeniul privat în domeniul energiei regenerabile, domnul Badea Bogdan reprezintă una din cele mai bune soluţii pentru ocuparea acestei funcţii.

Chiar dacă în prezent Badea Bogdan activează politic în cadrul organizaţiei PNL sector 5, implicarea sa în cadrul organizaţiei vâlcene a PNL reprezintă o constantă şi o certitudine, iar asumarea sa de către liberalii vâlceni este de necontestat, mai ales în condiţiile în care acesta a fost preşedinte al TNL Vâlcea şi membru al Biroului Politic Teritorial al PNL Vâlcea până acum trei ani. 

Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican doreşte să anunţe opinia publică din judeţ că după numirea oficială ce ar trebui să aibă loc în luna iunie a acestui an a domnului Badea Bogdan în funcţia de secretar de stat, vor avea un sprijin şi un ajutor în cadrul Ministerului Economiei, uşa acestuia fiind mereu deschisă reprezentanţilor administraţiilor publice locale din judeţului Vâlcea, indiferent de coloratura politică a acestora.

„Chiar dacă iniţial trebuia să avem secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, având chiar votul şi girul Biroului Politic Naţional al PNL, din cauza unor „recomandări” venite din partea unor reprezentanţi vâlceni ai partenerilor noştri politici, acest lucru nu avea cum să se mai întâmple. Considerând că judeţul Vâlcea trebuie să aibă câţi mai mulţi reprezentanţi în executiv, indiferent de domeniul de activitate şi apartenenţa politică, am încercat, împreună cu colegii mei din cadrul BPT să găsim o soluţie prin care să avem o reprezentare a PNL Vâlcea în cadrul executivului. Din informaţiile pe care le deţin, în acest caz nu ar trebui să existe nici un fel de dificultate în vederea numirii oficiale. La fel ca si domnul Florin Smeureanu, propus iniţial pentru funcţia de secretar de stat, şi domnul Bogdan Badea este un specialist recunoscut în domeniul său de activitate. Voi continua să încerc să obţin pentru judeţul Vâlcea o reprezentare cât mai mare în rândul funcţiilor din cadrul executivului, pentru a reuşi să facem un lobby cât mai eficient în atragerea fondurilor către judeţul nostru” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Birou Parlamentar  

Deputat Cristian Buican

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Progresiștii de pe Facebook se tulbură la minte mai ușor decât suveraniștii
Progresiștii de pe Facebook se tulbură la minte mai ușor decât suveraniștii

Este destul de comic să vezi că progresiștii se tulbură la minte mai ușor decât suveraniștii. Este nevoie ca guru…

Verde-n față. Austria, ”nașa” României
Verde-n față. Austria, ”nașa” României

Țara noastră este folosită de multiple guverne străine, dar sunt câteva care ne-au devenit de-a dreptul „nași” fără să ne…

Despre presă și alte prostii. Un interviu cu Gheorghe Smeoreanu realizat de publicistul Nicolae Badiu
Despre presă și alte prostii. Un interviu cu Gheorghe Smeoreanu realizat de publicistul Nicolae Badiu

Am, recunosc, vanitatea de a mi se lua interviuri. E pasionant să aștepți întrebarea, așa cum aștepți să se oprească…

Cultură și tradiție la Centrul Cultural Pitești: o săptămână plină de evenimente online și live
Cultură și tradiție la Centrul Cultural Pitești: o săptămână plină de evenimente online și live

În perioada 15-20 decembrie 2025, Centrul Cultural Pitești organizează o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot…

Trei zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate
Trei zile fără curent electric, la Topoloveni. Vezi când și străzile afectate

Marți, miercuri și vineri (16,17 și 19 decembrie), în intervalul orar 09:00 – 17:00, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei…