Presa nu vindecă nesimțirea, o acutizează

Mai tânărul meu prieten și coleg Tiberiu Pîrnău a răbufnit în fața unei situații de nesimțire flagrantă și a scris un articol pe care îl puteți citi aici.

Pe scurt, este vorba despre o persoană care cumpără niște haine de la „hoaţe”, mai întâi de două milioane, a doua oară de cinci milioane, plătind, strategic, pe loc. A treia oară, persoana cumpără de 17 milioane şi uită să mai plătească.

Între timp, aceeaşi persoană devine patroană de ziar.

Fiindcă „hoaţele” insistă să-şi primească banii, patroana comandă un articol despre samsarii de haine care nu plătesc taxe la stat.

Ca o glumă, aş spune că şi samsarii ar putea scrie, dacă ar intra în presă, despre patronii de ziare care nu plătesc dările.

Istoria e urâtă, e chiar împuţită şi face parte dintr-o telenovelă financiară cu mult mai multe episoade.

Am avut şi eu iluzia că un articol de ziar îl poate face pe un escroc să ia o priză de conştiinţă de sine şi să se vindece miraculos. Nici vorbă !

Escrocul se simte cu atât mai puternic cu cât este mai mult băgat în seamă. Pentru el asta înseamnă că a reuşit, că are succes.

Cel mai nimerit este să-i urezi tu succes şi să-l ignori.

Bătrâneţea unui escroc va fi întotdeauna tristă, iar a unei escroace, ridicolă.

Escrocul şi escroaca sunt un pic păliţi de un vântul nefericirii încă de la tinereţe.

Fiindcă vin sărbătorile, le urez tuturor escrocilor din presă şi din toate domeniile, LA MULŢI ANI ! şi să aibă grijă ca măcar cozonacii să nu fie neplătiţi.