„Iubire” pe internet sfârșită cu dosar penal: un vâlcean a pierdut 13.000 de euro, păcălit de un fals profil de femeie

O poveste care părea să ducă spre o relație și chiar o căsătorie s-a transformat, în realitate, într-o înșelăciune de proporții.

Un bărbat de 50 de ani, din Milcoiu, a ajuns să trimită aproximativ 13.000 de euro unei persoane care pretindea că este femeie și că își dorește o relație cu el. În spatele profilului era însă un tânăr de 25 de ani, din județul Constanța.

Potrivit anchetatorilor, începând din 2024 și până în prezent, acesta ar fi câștigat încrederea victimei și ar fi cerut bani în mod repetat, sub diverse pretexte, alimentând ideea unei relații serioase și a unei viitoare căsătorii.

Ieri, polițiștii din Vâlcea au descins la locuința suspectului, unde au făcut o percheziție și au ridicat mai multe bunuri importante pentru anchetă. Tânărul a fost dus la audieri, iar ulterior reținut pentru 24 de ore.

Astăzi, procurorii au decis plasarea lui sub control judiciar pentru 60 de zile.

Ancheta continuă pentru a stabili întreaga activitate infracțională și dacă există și alte victime.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…
Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…

Trei tineri din Craiova, doi băieți și-o fată, toți în vârstă de 20 de ani, s-au rătăcit sâmbătă seara în…

Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate
Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate

       Cum se folosesc noile insule ecologice?        -Acționați mânerul din partea de jos a cuvei de deschidere!        -Nu…

Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână
Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 5-9 octombrie, o săptămână cu spectacole de muzică, întâlniri literare, prelegeri de istorie, discuții…

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…
“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și…

Toamna are… gust, culoare și tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce…