ÎPS Varsanufie a participat la sărbătoarea Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Craiova

În ziua de 30 august 2026, credincioșii din Mitropolia Olteniei au trăit bucuria duhovnicească a cinstirii, pentru prima dată, a Icoanei Maicii Domnului de la Craiova, odată cu trecerea acestei sărbători în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Sărbătoarea a fost încununată de săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești și de scoaterea spre închinare și sărutare a Icoanei Maicii Domnului de la Craiova, icoană făcătoare de minuni care se află în Catedrala Arhiepiscopală „Madona Dudu” din Craiova.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit despre înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice rânduite pentru această zi, despre lucrarea lui Dumnezeu în lume și despre responsabilitatea omului de a aduce roadă bună înaintea Tatălui Ceresc: „În pericopa evanghelică de astăzi ni se vorbește despre istoria poporului evreu, despre istoria Bisericii și despre vremurile de pe urmă. Domnul Hristos ne vorbește despre un bogat care s-a îngrijit de via sa, de fapt, despre Tatăl Cel Ceresc. El este Cel Care a dat omului tot pământul și toate roadele lui. Noi suntem chemați să conlucrăm cu Dumnezeu, să administrăm ceea ce Dumnezeu a creat. Noi suntem creația lui Dumnezeu, mediul înconjurător este creația lui Dumnezeu. Via pe care Mântuitorul Iisus Hristos a sădit-o este lucrarea lăsată în responsabilitatea noastră, ca să aducem roadă bogată Tatălui Ceresc.

Noi suntem după Chipul lui Dumnezeu. Noi suntem copiii lui Dumnezeu, pentru că niciunul dintre oameni nu este lipsit de Chipul lui Dumnezeu, Care Se imprimă în noi. Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos a avut în vedere, atunci când a spus această pildă, milostenia, ca noi să avem în vedere coexistența în Biserică, ca pietre vii care trebuie să fim parte a zidirii lui Dumnezeu, ca noi să aducem roada cea bună la Judecata lui Dumnezeu.

Totodată, Domnul Hristos amintește cum oamenii L-au scos afară din cetate și L-au omorât pe Fiul Stăpânului. De fapt, Mântuitorul Iisus Hristos știe ce urmează cu propria Sa Persoană atunci când istorisește această pildă.

Cetatea lui Dumnezeu este vița de vie care dă roadă, din care, din păcate, lumea a sustras via și a încercat să facă o cetate omenească, fără să-I mai aducă slavă Creatorului. Noi, însă, avem datoria să aducem roada cea bună, ca să nu fim judecați pentru administrarea greșită a creației lui Dumnezeu”.

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu a vorbit despre însemnătatea primei sărbători a Cinstirii Icoanei Maicii Domnului de la Craiova, subliniind legătura dintre această zi de prăznuire și lucrarea de mijlocire a Maicii Domnului pentru credincioși: „Această icoană a Maicii Domnului ne-a fost lăsată nouă de Dumnezeu pentru a vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci când ne uităm la icoană, noi privim chipul Maicii Domnului, privim ochii Maicii Domnului. Dar şi Maica Domnului ne priveşte pe noi, deoarece icoana este purtătoare de har. Maica Domnului a fost ridicată cu trupul la cer, dar se roagă pentru noi, pentru că ea nu ne-a părăsit pe noi. Aşadar, sărbătoarea Cinstirii Icoanei Maicii Domnului de la Craiova ne pune înainte chipul Maicii Domnului. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu lucrează prin icoanele sale făcătoare de minuni. În chip deosebit, sfintele icoane au putere tămăduitoare și de luminare a minții. Această sfântă icoană are putere dumnezeiască, de atunci de când a fost adusă şi aşezată în dud, de atunci ea n-a încetat să lucreze fapte minunate pentru cei care au venit şi s-au închinat cu evlavie.

Noi serbăm pentru prima dată în calendarul nostru această sfântă icoană, în ziua de 30 august, data de prăznuire a icoanei făcătoare de minuni. Așa cum știm din istorie, icoana a fost găsită în dud de un negustor evreu. Încercând să o valorifice, icoana Maicii Domnului se întorcea în locul unde avea să se înalțe sfânta biserică a Maicii Domnului – Madona Dudu. Dumnezeu ne-a ajutat să restaurăm pictura acestei biserici, să restaurăm icoana Maicii Domnului, ca astăzi să ne bucurăm împreună!”.

În încheiere, Înaltpreasfinţia Sa i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi şi a rugat pe Maica Domnului şi pe Bunul Dumnezeu pentru purtarea de grijă a celor care au venit să aducă închinare Icoanei Maicii Domnului de la Craiova: „Să fiți binecuvântați de Maica Domnului! Bunul Dumnezeu să vă dea pace și mântuire! Amin!”.

Totodată, în această zi s-a întrunit și Sinodul Mitropolitan, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

Anul acesta este pentru prima dată când se prăznuiește Cinstirea Icoanei Maicii Domnului de la Craiova, după ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat trecerea în calendar a noii sărbători închinate icoanei făcătoare de minuni de la Craiova, din Catedrala Arhiepiscopală „Madona Dudu”.

sursă: mitropoliaolteniei.ro

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CS Vâlcea 1924: Weekend plin de sport pentru județul nostru!
CS Vâlcea 1924: Weekend plin de sport pentru județul nostru!

Weekend plin de sport pentru județul nostru! Victoria surprinzătoare cu marea echipă a Clujului la baschet nu a fost însă…

Biblioteca din Mateești, un loc viu, cu sens pentru cei 60 de copii care i-au…
Biblioteca din Mateești, un loc viu, cu sens pentru cei 60 de copii care i-au…

8 săptămâni, 80 de biblioateliere, peste 800 de bulinuțe de prezență, peste 60 de copii care au trecut pragul bibliotecii…

APAVIL SA scoate la concurs un post de laborant în cadrul Laboratorului de Apă, Sector…
APAVIL SA scoate la concurs un post de laborant în cadrul Laboratorului de Apă, Sector…

Concursul constă în probă scrisă, probă practică și interviu și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în…

Primăria Mateești: Programul ridicării deșeurilor în luna septembrie 2026
Primăria Mateești: Programul ridicării deșeurilor în luna septembrie 2026

RIDICARE DEȘEURI PENTRU LUNA SEPTEMBRIE 2026 02.09 – Gunoi menajer (pubela) 09.09 – Gunoi menajer (pubela) 16.09 – Reciclabile (sacii)…

Primarul Ion Vlădulescu a sărbătorit 18 cupluri la împlinirea a 50 de ani de căsătorie
Primarul Ion Vlădulescu a sărbătorit 18 cupluri la împlinirea a 50 de ani de căsătorie

Astăzi am avut onoarea de a sărbători 18 cupluri din comuna Budești care au împlinit 50 de ani de căsătorie.…