Întrunirea anuală a preoților militari din Ministerul Afacerilor Interne la Drăgășani

 

 

 

 

 

În perioada 23‑25 octombrie, Școala de subofițeri de jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”‑ Drăgășani, județul Vâlcea, a fost gazda unui eveniment de înaltă ținută militară, prilejuit de întrunirea anuală metodică și de specialitate a preoților militari din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

În seara zilei de 23 octombrie, după sosirea preoților din garnizoanele în care își desfășoară activitatea pastoral‑misionară, a fost oficiată slujba de Te Deum pentru binefacerile pe care Dumnezeu le‑a revărsat asupra preoților militari, cadrelor militare și a elevilor care îmbracă ținuta militară și se pregătesc să fie scutul de apărare al semenilor.

În dimineața următoare, în biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” a Școlii de subofițeri de jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”‑Drăgășani a fost săvârșită slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți militari în prezența tuturor slujitorilor din garnizoanele MAI. Soborul a fost condus de părintele Daniel Ionuț Sichicea, protopopul de Drăgășani.

În sala de festivități a Școlii de jandarmi, s‑au desfășurat lucrările întrunirii. Deschiderea a fost moderată de preotul militar Felix‑Iulian Radu, inspector general și șef al Secției Asistență Religioasă din MAI. După apelul nominal și prezentarea preoților militari și a activităților desfășurate în Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al cântăreților bisericești (psalți) în Patriarhia Română, părintele inspector general a pus la sufletul tinerilor elevi prezenți la conferință un cuvânt de învățătură. Din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a fost prezent colonelul Lucian Trășcălie, adjunct al inspectorului general, care a transmis mesajul generalului de brigadă Alin‑Ionel Mastan, inspector general al Jandarmeriei Române.

Delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a fost părintele Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal la Sectorul social‑filantropic al Patriarhiei Române, care a transmis cuvântul de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii noastre și cuvântul de încurajare în misiunea pe care o au, potrivit legii, militarii și preoții acestora.

Arhiepiscopia Râmnicului a fost reprezentată de părintele consilier eparhial Silviu Marian Dumitrașcu, care a transmis un mesaj din partea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, și cuvântul de bun‑venit în această străveche eparhie, reper al spiritualității și culturii românești din Oltenia.

În cadrul conferinței, a fost prezentată lucrarea „Repere ale spiritualității vâlcene – Activitatea Sfântului Antim Ivireanul la Râmnic” de către părintele profesor dr. Laurențiu Rădoi, de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”din Râmnicu Vâlcea.

De la instituția gazdă, colonelul dr. Petru Sorin Drăgușin a susținut lucrarea „Rădăcini în pământul istoriei”, o prezentare interactivă presărată cu date istorice, culturale și turistice despre municipiul Drăgășani, despre trecutul acestei instituții militare de învățământ și despre eroismul elevilor în cel de‑Al Doilea Război Mondial. Activitatea a fost organizată și coordonată de către părintele Marin Drăguț, preotul militar al școlii.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…
Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…

DISPOZIŢIA NR. 1136 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; În temeiul prevederilor art.133,…

S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…
S-au luat copiii la ceartă și au ajuns să se bată părinții între ei. Scandal…

Un conflict izbucnit marți seara, 24 iunie 2026, în jurul orei 20:20, pe strada Sportivilor din orașul Piatra-Olt, a necesitat…

Tânără de 19 ani acuză un viol. Bărbatul acuzat susține că totul a fost consimțit
Tânără de 19 ani acuză un viol. Bărbatul acuzat susține că totul a fost consimțit

O tânără de 19 ani a sesizat poliția în noaptea de 22 iunie 2026, în jurul orei 02:00, anunțând că…

Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane
Teatrul „Alexandru Davila” Pitești propune un weekend prelungit de spectacole: poezie, basme și povești contemporane

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești vine în fața publicului, între 25 și 28 iunie 2026, cu un program concentrat pe…

Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului
Trei tineri de 19 ani, găsiți cu substanțe suspecte într-o mașină, la marginea Râmnicului

O patrulă de jandarmi a făcut o descoperire neașteptată aseară, în jurul orei 22:00, pe strada Schitul Troianu din Râmnicu…