Impotența Sa Ionel Blănculescu

Marele consilier special și de taină al lui Ponta a sosit azi la Rm. Vâlcea pentru a discuta cu autoritățile și sindicatele despre Oltchim.

Când să înceapă dezbaterea, a solicitat să fie scoasă presa afară.

Noi știm de ce.

Îi este teamă că ne vom aduce aminte de ceea ce declara anul trecut în ZF:

“Am discutat cu mari specialişti petro¬chimişti din ţara noastră şi din alte state, am analizat arhitectura acestui domeniu, iar concluzia care s-a degajat constă în faptul că aducerea etilenei, materia primă de bază pentru Oltchim, la gardul acestuia, reprezintă cheia reabilitării activităţii lui.

Această foarte importantă materie primă, etilena, era până în urmă cu ceva timp produsă la instalaţiile de piroliză din cadrul Arpechim, în baza produsului naftă, furnizat de rafinărie şi transportată prin conducte, la Râmnicu Vâlcea, transportul ei la suprafaţă fiind interzis ca urmare a pericolului de explozie.

Cauza reală a căderii Oltchim o reprezintă lipsa acestei materii prime, etilena, care, pe lângă faptul că împiedică producerea PVC, limitează şi producţia de sodă caustică, excesul de clor, rezultat odată cu soda, neputând fi utilizat.

În actualele condiţii, dacă rafinăria Arpechim ar funcţiona, ceea ce reprezintă o utopie, în accepţiunea mea, reluarea pro¬ducţiei de etilenă pe platforma Piteşti ar putea fi o soluţie, însă numai după doi ani, necesari unui proiect de minimă modernizare, care ar presupune o investiţie de 100 milioane de dolari. Şi dacă nu ar mai funcţiona, mo¬dernizarea Pirolizei ar fi necesară, deoarece materia primă furnizată de rafinărie poate fi suplinită cu alta…”

Așadar, în 2012, Ionel Blănculescu declară că Oltchim poate fi salvat, iar acum scoate presa din sală pentru a-i putea minți mai ușor pe sindicaliști.

Vom reveni cu amănunte. 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…