Gheorghe Strâmbeanu are 43 ani şi este unul dintre organizatorii din fiecare an a sărbătorii Gurbanelor. Ştie în amănunt ce trebuie făcut şi ce nu şi respectă toate obiceiurile, aşa cum le-a învăţat de la părinţi.
“Se face pentru un om bolnav care este îmbrăcat din cap până în picioare în alb. Pentru a se face bine, trebuie să participe trei ani consecutiv la ritual. Dintre noi se aleg trei preoţi, mielul trebuie să fie neapărat alb. Şi coacerea mielului se face într-un mod special. Se pune la câţiva metri distanţă de foc pentru a se coace în mod uniform.
De la cinci dimineaţa începe ritualul. Luăm toate măruntaiele şi le fierbem, apoi le băgăm înapoi în stomacul animalului. Le strângem numai cu frunze de fag, nu folosim mirodenii, nu folosim tacâmuri, totul se rupe.
Bolnavul e primul care mănâncă din miel, în momentul în care este gata, după ore bune. Îi rupem din creier, inimă şi limbă, mănâncă, apoi ne apucăm şi noi. Când se termină ospăţul, tot ce rămâne, de la oase, piele şi orice altceva, până la frunzele de fag şi tăciunii rămaşi, se îngroapă, nimic nu se ia acasă pentru că aduce mare ghinion“, spune Gheorghe Strâmbeanu, unul dintre “preoţii ceremoniei“.
“Şi pentru mine s-a făcut acest ritual ani la rând, când am fost bolnav. Obiceiul chiar face minuni. Ştiu că la un moment dat ziceam că nu mai fac, că mă însănătoşisem, dar când se apropia sărbătoarea mă apuca durerea de picior sau de altceva. Era un semn şi făceam din nou“, completează vâlceanul.
„Preoţii trebuie să fie puri“
Nu oricine poate să fie “preot“ la ceremonia Gurbanelor: “O săptămână înainte de sărbătoare nu facem niciun fel de păcat, nu ne atingem de femei. Niciodată nu încălcăm acest lucru. În plus, la distanţă de 10 – 11 metri de miel se frig şi trei peşti mari, prinşi numai cu mâna. Se pune câte unul pe câte o măsuţă, alături o pâinică făcută pe loc şi trei sticle de vin. Când se frig, se pun cu capul la răsărit.
Pe masă se pun cu capul la apus şi ce rămâne de la peşte se aruncă în groapă după terminarea ritualului.“ În momentul în care bucatele sunt gata, preoţii rostesc câteva fraze care s-au păstrat de sute de ani. Zicem aşa: Voi, Sfintelor, Bunelor, Frumoaselor, Milostivelor, să vă aduceţi aminte de corpul lui… (numele bolnavului). Să-i daţi snaga şi puterea şi virtutea corpului lui, că el vă poartă de grijă din an în an, cu un berbece gras, cu un cuptor de pâine, cu o butie de vin. Ce e în casă să trăiască, ce-i afară să izvorască”, spune Gheorghe Strâmbeanu.
Voi sfintelor şi milostivelor, aduceţi-vă aminte de cutare. Daţi-i snaga şi puterea şi virtutea, în tot corpul lui, în toate oasele lui, că el v-o purta de grijă din an în an, cu-n berbece gras, cu-n cuptor de pâine şi c-o bute de vin.
În vremea acestei rugăciuni bolnavul stă cu mâna dreaptă la piept. Pe urmă mănâncă limba mielului şi după asta pot să mănânce şi ceilalţi. Vinul e băut numai în trei rânduri, bând toţi la rând dintr-o ulcică nouă. După ce termină cu cele puse pe mese, şi nu s-au săturat, pot să mai mănânce, dar lângă groapă.
Tot ce rămâne de la ospăţ, fie chiar o jumătate de miel, se bagă-n groapă. Se spală şi mesele şi tot se pune în groapă. Frigarea în care s-a fript mielul şi cocaia pe care s-a atârnat căldarea de mămăligă se rup în bucăţi, se vâră în groapă şi se bat în pământ cu muchia securei. Se pun în groapă chiar şi cărbunii ce rămân de la foc şi se acoperă tot cu pământ.
Acest ospăţ poate fi făcut de doi luaţi din sfinte în aceiaşi poiană, la acelaşi foc, dar trebuiesc făcute două gropi.
Ceea ce este interesant e că în unele zone (Baia de Aramă, Mehedinţi) e Gurbanele e făcut şi de români care sunt luaţi din sfinte.
Cuvântul „Gurbanele” e cunoscut de olteni numai acolo unde sunt rudari. Românii luaţi din sfinte care nu fac acest praznic, pentru a se tămădui, iau parte la sacrificiul pe care-l fac rudarii.
Când un rudar nu poate sa prăznuiască în ziua numită, se duce într-o poiană curată şi se roagă:
Voi sfintelor, bunelor, să mă iertaţi că n-am putut să vă prăznuiesc.
şi face praznicul altă dată.”
Obiceiul chiar a făcut minuni“
Gheorghe Strâmbeanu are 43 ani şi este unul dintre organizatorii din fiecare an a sărbătorii Gurbanelor. Ştie în amănunt ce trebuie făcut şi ce nu şi respectă toate obiceiurile, aşa cum le-a învăţat de la părinţi.
“Se face pentru un om bolnav care este îmbrăcat din cap până în picioare în alb. Pentru a se face bine, trebuie să participe trei ani consecutiv la ritual. Dintre noi se aleg trei preoţi, mielul trebuie să fie neapărat alb. Şi coacerea mielului se face într-un mod special. Se pune la câţiva metri distanţă de foc pentru a se coace în mod uniform. De la cinci dimineaţa începe ritualul. Luăm toate măruntaiele şi le fierbem, apoi le băgăm înapoi în stomacul animalului. Le strângem numai cu frunze de fag, nu folosim mirodenii, nu folosim tacâmuri, totul se rupe. Bolnavul e primul care mănâncă din miel, în momentul în care este gata, după ore bune. Îi rupem din creier, inimă şi limbă, mănâncă, apoi ne apucăm şi noi. Când se termină ospăţul, tot ce rămâne, de la oase, piele şi orice altceva, până la frunzele de fag şi tăciunii rămaşi, se îngroapă, nimic nu se ia acasă pentru că aduce mare ghinion“, spune Gheorghe Strâmbeanu, unul dintre “preoţii ceremoniei“.
“Şi pentru mine s-a făcut acest ritual ani la rând, când am fost bolnav. Obiceiul chiar face minuni. Ştiu că la un moment dat ziceam că nu mai fac, că mă însănătoşisem, dar când se apropia sărbătoarea mă apuca durerea de picior sau de altceva. Era un semn şi făceam din nou“, completează vâlceanul.
„Preoţii trebuie să fie puri“
Nu oricine poate să fie “preot“ la ceremonia Gurbanelor: “O săptămână înainte de sărbătoare nu facem niciun fel de păcat, nu ne atingem de femei. Niciodată nu încălcăm acest lucru. În plus, la distanţă de 10 – 11 metri de miel se frig şi trei peşti mari, prinşi numai cu mâna. Se pune câte unul pe câte o măsuţă, alături o pâinică făcută pe loc şi trei sticle de vin.
Când se frig, se pun cu capul la răsărit. Pe masă se pun cu capul la apus şi ce rămâne de la peşte se aruncă în groapă după terminarea ritualului.“ În momentul în care bucatele sunt gata, preoţii rostesc câteva fraze care s-au păstrat de sute de ani. Zicem aşa: Voi, Sfintelor, Bunelor, Frumoaselor, Milostivelor, să vă aduceţi aminte de corpul lui… (numele bolnavului). Să-i daţi snaga şi puterea şi virtutea corpului lui, că el vă poartă de grijă din an în an, cu un berbece gras, cu un cuptor de pâine, cu o butie de vin. Ce e în casă să trăiască, ce-i afară să izvorască”, spune Gheorghe Strâmbeanu.
Sursa: bibliotecivalcene.blogspot.ro
Lasă un răspuns