Eugen Neață: Modificarea legislativă privind protecția familiilor consumatorilor de droguri se apropie de votul final în Parlament

Protejăm familiile consumatorilor dependenți
Știrile despre droguri și consumatori – mai deloc despre fabricanți și traficanți – apar când și când pe mijloacele de comunicare în masă din România. Ca și când problema ar apărea accidental și ar dispărea pentru lungi perioade de timp.
Nu este așa. Tragedia consumatorilor dependenți și a celor din jurul lor se derulează zi și noapte, secundă după secundă și minut după minut, și ia dimensiuni greu de închipuit.
Am relatat aici despre scrisorile primite de la părinții consumatorilor dependenți și despre vizitele pe care mi le-au făcut la biroul de parlamentar din Râmnicu Vâlcea. Am discutat cu membri ai familiilor care mi-au cerut să inițiez legi care să-i ajute să decidă internarea nevoluntară a celor căzuți în patima acestui consum.
Recent, am schimbat mesaje cu unul dintre consumatorii adulți care mi-a cerut sprijinul, „oricare ar fi el”, după propriile spuse. Nu vă puteți închipui până unde merg aceste drame. Se pierd familii, se pierd averi, se pierd vieți. Și, de cele mai multe ori, părinții din jurul copiilor adulți, care consumă droguri, nu pot face nimic pentru fiii și fiicele lor. Nu se pot apăra nici pe ei înșiși de furia și de violența generate de absența substanțelor care ucid.
Zilele trecute, amendamentul pe care l-am depus, alături de colegul meu Bogdan Ciucă, în Parlamentul României pentru completarea Legii  nr. 143 din 2000 a fost pus în concordanță cu cerințele exprimate de Consiliul Superior al Magistraturii, pe marginea acestui text. La articolul 22 al legii „se instituie internarea nevoluntară și tratament de specialitate” a consumatorului dependent, dacă acesta „reprezintă un pericol iminent de vătămare corporală pentru el însuși și pentru alte persoane” și dacă „nu are capacitatea de a înțelege starea de boală și necesitatea instituirii tratamentului medical”. Internarea nevoluntară a consumatorului dependent se face cu respectarea Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice (487/2002).
Modificarea legislativă se apropie de votul final și va intra în vigoare foarte curând. Este așteptată cu înfrigurare de familiile consumatorilor dependenți de substanțele interzise pentru obținerea cărora sunt dispuși să facă absolut orice!
Eugen Neață, Deputat PSD Vâlcea
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…
Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…

Echipele PSD Argeș au fost astăzi alături de oamenii și administrațiile locale din Ciomăgești – la Târgul anual și Ziua…

Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august
Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august

Centrul Cultural Pitești propune și în săptămâna care urmează, 24-29 august, o serie de întâlniri culturale, prelegeri, dialoguri literare și…

Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni
Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni

Marți, 25 august, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în Topoloveni. Astfel, în intervalul orar 09:00 – 17:00, vor…

Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…
Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…

Un incendiu izbucnit în jurul prânzului, în satul Buzoești, comuna Buzoești, a afectat trei proprietăți. O femeie de 72 de…

Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…
Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…

Un tânăr de 19 ani, din Mihăești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu o viteză de…