Editura Praxis prezentă la cel mai important târg de carte și revistă religioasă

Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului este prezentă în perioada 3-6 noiembrie la Târgul Național de Carte și Revistă Religioasă care se desfășoară la Biblioteca Astra din Sibiu.

 

În cadrul târgului, editura expune volume din colecția Studia Academica, Vita Sanctorum, Restitutio, revistele Martyria și Praxis ale Arhiepiscopiei Râmnicului, precum și o impresionantă colecție de CD-uri cu muzică religioasă, teatru religios și viețile sfinților.

 

„Prezența Editurii Praxis la acest târg de carte, cel mai important târg de carte și revistă religioasă din țara noastră, în acest an al tipografilor bisericești, înseamnă mult pentru noi.

 

Pe de o parte, iată, venim aici în capitala culturală a țării, cum se dovedește a fi Sibiul, spre a arăta că spiritualitatea Olteniei de sub Munte este încă vie și lucrătoare, iar tipăriturile de aici, plămădite pe izvoadele Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, întăresc activitatea misionară a Bisericii.

 

Pe de altă parte, editura noastră, fiind o editură foarte tânără, chiar dacă rădăcinile ei sunt adânci înfipte în tradiția culturală românească, are mult de câștigat din experiența celorlaltor edituri de carte religioasă cu care intră aici în legătură”, a subliniat Părintele Dr. Ștefan Zară, Directorul Editurii Praxis.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…
12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…

Un bărbat de 60 ani din comuna Orlești a fost amendat cu 12.000 lei de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor…

Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!
Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!

Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport GRATUIT, prin Publitrans…

Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…
Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…

Un bărbat de 62 ani din comuna Oteșani a fost reținut de polițiștii vâlceni după ce și-a amenințat propriul tată,…

Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…
Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…

Un grav accident de muncă a avut loc astăzi, pe raza comunei Lunca Corbului, unde un bărbat de 53 ani…

Ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei. Când se plătesc…
Ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri de până la 3.000 de lei. Când se plătesc…

Casa Județeană de Pensii Argeș anunță că, în lunile mai și decembrie 2026, pensionarii cu venituri mici vor primi un…