Două ”legende” ale învăţământului din Râmnicu Vâlcea au primit titlul de ”Cetăţean de Onoare”

 

 

 

 

 

Şedinţa Consiliului Municipal din 25 iunie a debutat sub auspicii deosebite, odată cu adoptarea de către Legislativul local a două hotătâri prin care titlul de ”Cetăţean de Onoare” a fost acordat unor ”legende” ale învăţământului din Râmnicu Vâlcea – profesoara de Limba şi Literatura Română Carmen Mărculescu Farcaş şi profesoara de Matematică Victoria Gibescu – pentru ”contribuţia la dezvoltarea învăţământului din municipiul Râmnicu Vâlcea, a culturii şi educaţiei locale”.

Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău le-a mulţumit celor două venerabile doamne ale învăţământului vâlcean pentru întreaga lor activitate, declarând că este onorat să se afle în ipostaza de a le propune pentru cea mai înaltă distincţie a municipiului Râmnicu Vâlcea.

În alocuţiunile pe care le-au avut – şi care au fost răsplătite cu aplauze susţinute din partea tuturor celor prezenţi în Sala de Consiliu – cele două personalităţi ale şcolii râmnicene au mulţumit pentru onoarea acordată şi au declarat, cu modestie, că şi-au făcut doar datoria ca dascăli.

Însemnele aferente acestui titlu vor fi înmânate cu o ocazie festivă ce va fi organizată în perioada următoare.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești
Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești

A fost o noapte cu intervenții în lanț pentru pompierii din Argeș, chemați să stingă mai multe incendii izbucnite în…

Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă
Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă

Atmosferă de sărbătoare la Zona de Picnic Făget, unde, de 1 Mai, a debutat evenimentul „Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei”.…

Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție
Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție

Un proiect gândit să atragă și să păstreze medici în spitalele din Argeș intră în linie dreaptă. Consiliul Județean Argeș…

Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate
Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești rămân fără apă potabilă timp de 24 de ore, începând din această dimineață…

Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…
Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit calendarul înscrierilor la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026–2027. Procedura se desfășoară, ca…