Deputatul Romeo Radulescu: întrebare adresată Ministrului Economiei privind privatizarea Oltchim

Romeo Radulescu

Deputatul Romeo Radulescu a adresat Domnului Viceprim-ministru Costin Grigore BORC

Ministrul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri o întrebare cu privire la privatizarea SC Oltchim SA, societate comercială aflată în insolvenţă.

 

Stimate Domnule Viceprim-ministru,

 

Permiteți-mi în primul rând să vă felicit pentru votul de investitură obținut în plenul comun al Parlamentului României, cât și pentru jurământul de investitură depus la Palatul Cotroceni, în prezența Excelenței Sale, Președintele României, Domnul Klaus Werner JOHANNIS.

Vă semnalez respectuos că pe 12 noiembrie 2015, într-un comunicat de presă remis Bursei de Valori București, anexat la prezenta comunicare, consorţiul de administratori judiciari ai SC Oltchim SA, Romlnsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL, împreună cu administratorul special Bogdan STĂNESCU și conducerea societății comerciale, au anunţat că societatea comercială Oltchim SA, aflată în insolvenţă, a înregistrat un profit net de peste 2,31 miliarde Lei în primele nouă luni din acest an, comparativ cu o pierdere de 159,2 milioane Lei raportată în perioada ianuarie – septembrie 2014.

Cifra de afaceri a crescut cu 135 milioane Lei, respectiv cu 31% față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 571 milioane Lei.

 

Față de primele 9 luni din 2013, creșterea este de 59%.

 

Pierderea totală curentă s-a redus în doi ani cu 157 milioane Lei, de la 173 milioane Lei în ianuarie — septembrie 2013, la 16 milioane Lei în acest an.

 

Câștigul înainte de dobânzi, rate, depreciere și amortizare (EBITDA) s-a îmbunătățit cu 109 milioane Lei, ajungând de la -75 milioane lei în 9 luni din 2013 la +34 milioane Lei în 9 luni din 2015.

Pe de altă parte, portalul economico-financiar PROFIT.RO atrage atenția că fiscul a încasat suma de 32 milioane Lei impozitând profitul obținut de platforma petrochimică, din anularea unor datorii în sumă totală de 2,358 miliarde Lei, inclusiv către ANAF, ca urmare a confirmării în instanță a planului de reorganizare a societății.

Din păcate, lipsa unui investitor care să preia compania Oltchim a blocat plata salariilor compensatorii către cei aproape o mie de angajați disponibilizați în urmă cu doi ani, salarii care ar urma achitate de către compania de stat din banii plătiți de un viitor proprietar.

 

Guvernul trebuie să caute o soluție pentru ca această problemă socială să nu degenereze.

 

Varianta prezentă adoptată prevede ca foștii angajați să-și primească integral banii cuveniți abia peste trei ani și jumătate.

 

Datoria totală netă către cei 969 foști angajați ai Oltchim depășește 36,5 milioane Lei, iar actualii administratori judiciari le asigură plăți lunare de 1.000 lei/persoană, care nu rezolvă dificultăţile financiare majore în care se zbat familiile acestor oameni disponibilizați, la începutul sezonului rece, într-un oraş în care preţul la apă caldă şi căldură a crescut cu 10% faţă de anul trecut.

Prin urmare Dle Viceprim-ministru, am dori cu autoritatea de care dispuneţi, să ne indicaţi, conform celor menţionate mai sus, cum apreciaţi Dvs. că poate interveni instituţia pe care o coordonaţi pentru a se obține urgentarea privatizării SC Oltchim SA şi relansarea economică a judeţului Vâlcea.

Vă rugăm să ne răspundeţi în scris.

Cu deosebită consideraţie,

Deputat Romeo RĂDULESCU

Circumscripţia electorală nr. 40
Colegiul uninominal nr. 1 – Judeţul Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…