Deputatul Eugen Neață: ”Vâlcenii susțin unanim că dezvoltarea turismului este marea șansă economică a regiunii noastre”

 

 

 

 

 

 

Mai buni, mai drepți, mai optimiști și mai performanți

Ca majoritatea dintre dumneavoastră, m-am văzut în această perioadă cu foarte multă lume, de mai toate vârstele, de mai toate nivelurile de pregătire școlară și de mai toate nivelurile de venituri din România. Indiferent de categoria din care fac parte, oamenii au cam aceleași opinii despre ceea ce se întâmplă și văd cam aceleași soluții pentru ieșirile din impas și pentru viața la care visează cu ochii deschiși.

În plan local, vâlcenii, de exemplu, aspiră la un nivel mai crescut al salariilor, cum mi-a scris cineva la articolul anterior. În județul Vâlcea nu sunt cele mai mici salarii, ci nivelul de creștere dintre ultimii doi ani este unul mai mic decât în trecut. Nu spun că trebuie să fim liniștiți în această privință. Creșterea, în procente, este printre ultimele trei din România și acest semnal este unul de luat în seamă.

Nivelul mediu al salariului este însă unul bun în topul național al județelor și corespunde nivelului economiei regionale. Opiniile despre administrațiile locale ale vâlcenilor sunt unele bune și foarte bune în localitățile cu ritm susținut de dezvoltare și acestea s-au înmulțit ca număr în ultimul timp. Râmnicu Vâlcea, Călimănești, Brezoi, Horezu, Vaideeni, dar și Ocnele Mari, Olănești, Popești, Măciuca, Malaia, Stoilești și altele pe care vă rog să le enumerați dumneavoastră. Se vede spiritul de gospodar al fiecărui primar în parte și, să fim drepți, se văd banii europeni și banii naționali cu care sunt finanțate proiectele locale. Mă bucură aceste evoluții pentru că sunt unul dintre susținătorii dezvoltării turismului vâlcean. Localitățile moderne invită pe turiștii de pretutindeni.

Am inițiat și voi continua să contribui la modificarea legilor care limitează investițiile în turism. Vâlcenii, oriunde i-ai întâlni și de orice categorie ar fi ei, susțin unanim că dezvoltarea turismului este marea șansă economică a regiunii noastre.

În plan național, majoritatea oamenilor pe care i-am întâlnit este de partea participării României la construcția economică și culturală europeană și la sistemul transatlantic de apărare împotriva oricărei agresiuni.

Evenimentele în derulare în plan internațional au produs o viziune destul de unitară în această privință. Este de observat că dificultățile prin care am trecut în ultimii ani au consolidat o atitudine comună mult mai coerentă în rândul românilor de pretutindeni.

Nu este vorba de unanimități absolute pe niciuna dintre temele evocate, ci de o creștere substanțială a numărului de oameni care cred în destinul nostru comun și în faptul că, punându-ne de acord în legătură cu marile noastre valori, putem fi mai buni, mai drepți, mai optimiști și mai performanți cu fiecare zi care trece din noul an.

Eugen Neață-Deputat PSD Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești
O săptămână cu poezie, muzică și povești, la Centrul Cultural Pitești

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 14-18 septembrie, mai multe evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială…

Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”
Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, locuitorii orașului Mioveni sunt invitați să participe la campania națională de ecologizare „Let’s Do It, România!”…

Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești
Recital cameral extraordinar dedicat Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, la Filarmonica Pitești

Luni, 14 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Filarmonica Pitești, Asociația Culturală „Teatralis” și Camera de Comerț și…

Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…
Cu 139 km/h prin oraș, la doar 19 ani. A rămas fără permis 120 de…

Un tânăr de 19 ani, din Pitești, a fost prins de polițiști, ieri, în timp ce conducea cu 139 km/h…

Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri
Polițiștii argeșeni, acțiuni pentru siguranța copiilor și prevenirea consumului de droguri

Polițiștii argeșeni au desfășurat, în zilele de 11 și 12 septembrie, mai multe activități de prevenire în școli, spații publice…