Deputatul Eugen Neață, prezent la meciul de handbal SCM Râmnicu Vâlcea-Rapid București. ”Handbalul, fanionul sportului vâlcean”

Handbalul este fanionul sportului vâlcean
La Râmnicu Vâlcea se joacă în continuare handbalul spectacol cu care marile noastre sportive ne-au obișnuit. Handbalul a umplut vitrinele vâlcene cu cupe și titluri de campioni ca niciun alt sport până acum. Handbalul feminin. O tradiție de decenii. Un spectacol neîntrerupt, datorat celor care nu s-au dezechilibrat în clipele grele ale acestui sport și au construit mai departe echipa vâlceană de acum.
Am fost ieri în sala Traian din Râmnicu Vâlcea, la meciul-meciurilor: SCM Râmnicu Vâlcea-Rapid București. O rivalitate încântătoare între cele două echipe și între susținătorii lor. Un mare spectacol sportiv și un spectacol al speranței, al încrederii și al bucuriei din final, oferit sportivelor de niște tribune fără egal.
M-am bucurat să fiu printre spectatori și de această dată, să mă bucur alături de ei, să am emoțiile firești ale unui joc alert, atât de reușit.
Scorul final, 35-25, este zdrobitor. El vorbește mai mult despre determinarea sportivelor noastre și este nedrept cu efortul adversarelor din București. Meciul s-a jucat pentru o bună perioadă de la egal la egal, cum se joacă meciurile dintre marii campioni. Rapid nu este o echipă oarecare în niciun sport pe care îl practică în competițiile românești.
De data aceasta a trebuit să se recunoască învinsă la acest scor de necrezut de o echipa care știe să câștige un asemenea meci, în stil de mare campioană. Hove (11), Madsen (7), Gautschi (7) și Florica (5) , Gabriela Bartulovic și Kelemen, spre final. Au mai marcat Wulff (2), Ljepoja (1), Zschocke (1), Lykkegaard (1).
Urmează trei meciuri jucate în deplasare în care SCM poate urca în clasamentul ligii și în Cupa României. Succes!
Cu admirație, cu încredere și cu multă recunoștință pentru spectacolul sportiv de seara trecută.
Eugen Neața, Deputat PSD Vâlcea
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție
Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție

Un adolescent de 16 ani, din Ștefănești, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat un telefon mobil…

Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii
Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii

Șapte cățeluși au fost găsiți uciși sau răniți în orașul vâlcean Berbești, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Animalele…

A furat un cărucior de marfă, apoi a dat atacul la bere și vin. Bărbat…
A furat un cărucior de marfă, apoi a dat atacul la bere și vin. Bărbat…

Un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat, în aceeași…

SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Cum se folosesc containerele îngropate? Apăsați pedala din dreapta jos a containerului sau acționați mânerul din partea de sus a…

Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă
Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă

O femeie de 48 ani, din Ștefănești, a fost reținută după ce și-ar fi agresat cumnata, în vârstă de 49…