Deputatul Eugen Neață, prezent în teritoriu la Băile Govora. Discuții cu primarul Mihai Mateescu despre amenajarea unei păduri-parc

Mihai Mateescu și Băile Govora, acum
Merg deseori în stațiunea Băile Govora, pentru liniște, pentru aerul curat și pentru imaginile fără egal pe care le oferă acest oraș, în fiecare anotimp.
De data aceasta, am fost pentru a-l întâlni pe Mihai Mateescu, primar aici de douăzeci și cinci de ani. Ne-am căutat reciproc și de data aceasta pentru a ne spune noutăți și pentru a vedea cum pot sprijini mai bine și mai eficient munca sa de modernizare a localității.
Mihai Mateescu a finalizat recent un memoriu de susținere a proiectului de pădure-parc pentru stațiunea Băile Govora. Știe că am contribuit în urmă cu mai mult timp (2018 și 2024) la modificarea legii care permite acum transferul pădurilor ce pot căpăta această destinație, din proprietatea statului în proprietatea localităților, cu obligația ca administrațiile locale să amenajeze în ele parcuri, în condiții de conservare a stării naturale a acestor păduri. Am contribuit la acest proces la Râmnicu Vâlcea, de la depunerea documentelor și până la preluarea celor peste 40 de hectare de pădure de pe Dealul Capela. Am sprijinit acțiunea primarului Florinel Constantinescu, la Călimănești, pentru realizarea aceluiași proiect, pe o suprafață asemănătoare, în anul 2022.
„M-am implicat în aceste acțiuni crezând cu toată convingerea în spiritul de mari gospodari ai unor primari cum sunt Mir­cia Gutău și Florinel Constantinescu și aștept oricând sugestii pentru a continua acest efort.
Nimic din proprietatea publică nu funcționează și nu se modernizează dacă nu ajunge la timp în responsabilitatea celor care au și priceperea și dorința de a munci în folosul cetățenilor și al localităților pe care le admi­nistrează.”, scriam pe această pagină în 22 martie 2023.
Cu această convingere l-am vizitat pe primarul Mihai Mateescu, la sfârșitul acestei săptămâni. Am citit „Memoriul justificativ” pe care l-a pregătit în vederea amenajării unei păduri-parc în stațiunea sa. Mi-a arătat și lucrările de modernizare care au fost realizate recent în zonă, în pregătirea acestui mare proiect. Suprafața solicitată pentru parcul visat este de aproape 88 de hectare, una dintre cele mai mari pentru proiecte de acest gen, din câte cunosc.
„Având în vedere istoricul și vocația balneară a orașului Băile Govora, necesitatea creării unor spații verzi moderne pentru sănătatea publică, recreere și turism”, se spune în finalul documentului prin care se cere trecerea în proprietate locală a pădurii de lângă stațiune. Pe bună dreptate. Băile Govora are dreptul firesc al localității cu puternică temelie istorică și rol decisiv în păstrarea sănătății, pentru a fi ajutată să realizeze acest proiect. Plus determinarea fără egal a primarului Mihai Mateescu de a realiza toate proiectele pe care și le-a propus pentru acest mandat!
Eugen Neața
Deputat PSD Vâlcea
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal
Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal

Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, va avea loc o…

Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni
Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează…

De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!
De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!

La doar câteva zile după Festivalul de Muzică „Dinu Lipatti Tokyo”, patru tineri pianiști din Japonia au susținut un recital…

Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși
Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși

Astăzi, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de…

O casă din Vâlcea s-a făcut scrum. Pompierii au evacuat 9 butelii
O casă din Vâlcea s-a făcut scrum. Pompierii au evacuat 9 butelii

O casă din localitatea Cernișoara a ars în totalitate, vineri seara, în urma unui incendiu care a mobilizat trei autospeciale…