Deputatul Eugen Neață ne provoacă la lectură: ”Operațiunea Iapa de la SIE”! ”O relatare anecdotică a experiențelor de viață pe care le-am trăit”

O carte nouă, de după cortina celor din sistem
Au ajuns la mine primele exemplare din tirajul cărții pe care o semnez la editura Neverland. Nu este prima carte pe care o public, dar sunt la fel de emoționat ca la prima experiență de acest fel.
De data aceasta am și câteva motive în plus. Este prima mea experiență cu o editură prestigioasă, membră a Grupului editorial Universul Juridic. Este și prima experiență comercială, la nivelul timpului în care trăim, cartea fiind disponibilă prin comandă online, pe site-ul librăriei UJmag (www.ujmag.ro).
În general, am ales pentru cărțile mele o relatare obiectivă a muncii pe care o fac în Parlamentul României sau, ca în cazul de față, o relatare anecdotică a experiențelor de viață pe care le-am trăit. Operațiunea povestită între coperțile acestui volum s-a petrecut cândva și i-a avut ca protagoniști pe cei despre care povestesc aici. În spatele cortinei cu care se înconjoară unii, din motive profesionale sau fără niciun motiv, se află întotdeauna oameni în carne și oase, cu dorințe și pasiuni, cu vise îndrăznețe sau cu vise mărunte, mereu în ofensivă sau mereu în retragere, gata oricând pentru un compromis.
Mi-a făcut plăcere să scriu această carte. Nu a trebuit să inventez istorioara pe care v-o povestesc. S-a petrecut cu adevărat și în meseria căreia m-am dăruit trăiești tot timpul câte ceva de povestit.
Am ales latura comică a vieții profesionale prin care am trecut. Puteam alege la fel de bine și latura dramatică, tragică uneori, a activității de polițist. Suntem un popor cu mult umor însă, mai aplecat către anecdotă și umor, am gândit.
Povestea tânărului ofițer, relatată aici, poate fi povestea oricărui tânăr supus debutului profesional și rigorilor pe care i le stabilesc mentorii pe parcursul debutului său. Se întâmplă acest lucru în toate domeniile de activitate. În serviciile secrete însă, acest drum poate fi mult mai plin de umor decât ne închipuim, „satira fiind arma pe care o utilizează [autorul] pentru a spune lucruri grave, pertinente și reale. Vă provoc să le identificați în viața de zi cu zi și să le comparați cu cele povestite cu har în această scurtă lucrare”, spune avocatul profesor doctor Marius Pantea în postfața acestui volum („Operațiunea Iapa de la SIE – logodnă cu mandat de aducere”, ed. Neverland, 2026).
Eugen Neață
Deputat PSD Vâlcea
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu: ”ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ! Ai dus numele Vâlcii și al României pe prima treaptă…
Constantin Rădulescu: ”ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ! Ai dus numele Vâlcii și al României pe prima treaptă…

ȘTEFANIA UȚĂ, CAMPIOANĂ MONDIALĂ!  ​În această seară, Ștefania Uță a scris istorie în America! ​ Atleta noastră de la CS…

Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieria Drăgășani
Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieria Drăgășani

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: Protoieria Drăgășani: Postul de preot paroh…

CS Vâlcea 1924: Alex Gliga, antrenorul principal al Echipei Naționale de Baschet Masculin U16 învinge…
CS Vâlcea 1924: Alex Gliga, antrenorul principal al Echipei Naționale de Baschet Masculin U16 învinge…

Antrenorul secund al Lupilor Negri a fost pe bancă, ca principal, la unul dintre cele mai mari momente ale acestui…

Primarul Marcel Radi continuă modernizarea drumurilor din Păușești Măglași. Acum se toarnă asfalt pe strada…
Primarul Marcel Radi continuă modernizarea drumurilor din Păușești Măglași. Acum se toarnă asfalt pe strada…

Pentru mulți, e doar un strat de asfalt. Pentru locuitorii de pe strada Dealul Viei din satul Pietrari, înseamnă sfârșitul…

Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…
Scriitorul Cristian Meleșteu și „Caii de porțelan ai colonelului Varga”, lansare de carte la Dialogurile…

Filarmonica Pitești organizează miercuri, 12 august, de la ora 17.00, la Centrul Multifuncțional, în sala „Marin Ioniță”, o nouă ediție…