Demisionarul ministru ŞOVA lasă de izbelişte autostrada Sibiu – Piteşti

Autostrada Sibiu – Piteşti, parte a tronsoanelor rutiere ce vor uni graniţa de vest a ţării de litoralul Mării Negre, este posibil să nu fie realizată prea curând.

Licitaţia pentru reactualizarea Studiului de Fezabilitate (SF) al acestui sector a fost contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), de către trei firme de proiectare: Via Design, Search Corporation şi Technic Consulting Engineering.

Acestea au reclamat termenul prea scurt alocat elaborării, în condiţiile în care se solicită şi studii pentru specii nedefinite în nomenclatoarele biologice. Ele susţin că este imposibil ca în termen de 4 luni pentru două dintre secţiunile de autostradă (Sibiu – Boiţa şi Curtea de Argeş – Piteşti) şi în 12 luni pentru alte patru segmente (Boiţa – Racoviţa, Racoviţa – Văleni, Văleni – Curtea de Argeş şi DN73C Ţigveni – Râmnicu Vâlcea) să fie elaborate două variante de traseu pentru 120 de kilometri de autostradă. În plus, consultanţii trebuie ca, în acelaşi interval de timp, să facă studiile de trafic şi investigaţiile de teren, să fie identificaţi toţi proprietarii, să fie incluse observaţiile Joint Assistance to Support Projects in European Regions (JASPERS), Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (AMPOST) şi ale autorităţilor de mediu.

Contestatarii solicită Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) modificarea documentaţiei de atribuire, prelungirea termenului de depunere a ofertelor, fixat pentru data de 23 iulie şi suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiilor depuse.

Faptul că s-a tergiversat vreme de 2 ani acest proiect, iar acum se solicită elaborarea a două alternative de traseu pentru întrega rută a autostrăzii Sibiu – Piteşti, ne face să fim suspicioşi, atât faţă de noii beneficiari “cu dedicaţie” ai exproprierilor de terenuri dar şi faţă de ministrul demisionar Dan–Coman ŞOVA, care are reputaţia că nu şovăie atunci când este vorba de a direcţiona sponsorizări către propriul partid.

Lipsa de transparenţă, clauzele abuzive şi termenele nerealiste, nu fac decât să certifice încă odată că pentru PSD “interesul poartă fesul”. Culmea ironiei este faptul că ŞOVA şi-a motivat demisia prin necesitatea de a se ocupa mai eficient la partid de coordonarea campaniei electorale pentru Alegerile Prezidenţiale de la sfârşitul anului.

PSD-ului ar trebui să-i fie ruşine pentru maniera sistematică în care se străduie să transforme Vâlcea, de la cel mai înalt nivel decizional, într-un judeţ fantomă.

Romeo RĂDULESCU

Deputat PDL

Circumscripţia electorală nr. 40

Colegiul uninominal nr. 1 – Judeţul Vâlcea

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului
Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

Elevii Liceului Tehnologic Topoloveni au participat, joi, 24 septembrie, la activități sportive organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului –…

Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie
Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie

Activitatea echipei din cadrul Laboratorului de Angiografie și Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean de Urgență Pitești, coordonată de dr. Elvis…

Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…
Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…

Un bărbat de 50 de ani, din comuna argeșeană Bârla, a fost reținut de polițiștii din Gorj după accidentul provocat…

Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…
Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…

Locuitorii din zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea sunt avertizați că, începând de astăzi, 24 septembrie, în zona fostei…

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse…