Deaconescu Andrei ales să facă parte din Comisia Națională de Arbitaj și Integritate

Duminica, 13 decembrie, a avut loc congresul de infiintare al Organizatiei de Tineret a Miscarii Populare la Palatul Parlamentului , unde au fost prezenti 2075 de tineri din toate judetele.

 

În cadrul acestui congres, s-a decis ca Presedintele Organizatiei de Tineret MP Valcea, Deaconescu Andrei, sa faca parte din Comisia Nationala de Abitraj si Integritate.

 

Presedintele MP, domnul Traian Basescu a tinut sa felicite Organizatia de Tineret si a declarat ca este momentul ca tinerii sa iasa in fata, deoarece acest partid a fost creat in special pentru ei .

„Mi-aş dori mult ca cei care vor fi aleşi să trateze organizaţia ca pe organizaţia de seniori, pentru că acest partid se face pentru voi . Asta este deosebirea între ceea ce construim noi la MP şi cei care vin din trecutul politic al ţării şi care cred că anunţând pe toate drumurile că au criterii de integritate vor impresiona electoratul. Nu le trebuie criterii noi, le trebuie oameni noi şi oamenii noi sunt aici, nu în altă parte”, a spus preşedintele MP.

El a propus, totodată, ca Organizaţia de Tineret a MP să aibă poziţia a doua pe listele de candidaţi la Camera Deputaţilor.

 

”Sigur, vor fi organizaţii unde vor fi pe locul I dacă sunt valoroşi şi îndeplinesc criteriile, dar în mod automat locul II trebuie alocat Organizaţiei de Tineret. Dacă nu locul I, locul II, pentru a stimula apropierea tinerilor de partid’‘, a mai declarat Traian Băsescu.

 


Departamentul de comunicare al Miscarii Populare Valcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție
Adolescent de 16 ani, reținut după un furt și două intrări prin efracție

Un adolescent de 16 ani, din Ștefănești, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat un telefon mobil…

Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii
Doi cățeluși omorâți și alți cinci răniți de doi copii

Șapte cățeluși au fost găsiți uciși sau răniți în orașul vâlcean Berbești, iar polițiștii au deschis un dosar penal. Animalele…

A furat un cărucior de marfă, apoi a dat atacul la bere și vin. Bărbat…
A furat un cărucior de marfă, apoi a dat atacul la bere și vin. Bărbat…

Un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat, în aceeași…

SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
SALUBRITATE 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Cum se folosesc containerele îngropate? Apăsați pedala din dreapta jos a containerului sau acționați mânerul din partea de sus a…

Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă
Argeșeancă reținută pentru că și-a bătut cumnata în plină stradă

O femeie de 48 ani, din Ștefănești, a fost reținută după ce și-ar fi agresat cumnata, în vârstă de 49…