Cum ne macină Covid – 19. Vezi situația de joi, 25 martie, în țară și în Vâlcea

 

 

 

 

 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.651 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 24.03.2021 (10:00) – 25.03.2021 (10:00) au fost raportate 140 de decese (78 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Municipiul București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Vaslui.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani.

133 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.336. Dintre acestea, 1.348 sunt internate la ATI.

Vâlcea are 95 de cazuri noi.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apel urgent pentru donare de sânge!
Apel urgent pentru donare de sânge!

Sorega Anca Ionela, locuitoare a orașului Mioveni, are nevoie urgentă de sânge. Acasă o așteaptă cei doi copii ai săi,…

Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest
Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest

Aproximativ 400 de persoane s-au înscris la Mioveni Color Fest, eveniment aflat la prima ediție, care va avea loc duminică,…

Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!
Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!

Municipiul Pitești, prin Salpitflor Green S.A., organizează, în perioada 24 septembrie – 11 octombrie 2026, cea de-a XX-a ediție a…

Amenzi pentru bicicliști și trotinetiști, în centrul Piteștiului
Amenzi pentru bicicliști și trotinetiști, în centrul Piteștiului

Bicicletele și trotinetele nu au voie pe zona pietonală din centrul Piteștiului, iar polițiștii locali dau amenzi celor care ignoră…

Fiica fostului politician Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș
Fiica fostului politician Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș

O tânără de 22 de ani, fiica fostului om politic Cazimir Ionescu, a fost găsită moartă, miercuri dimineață, într-o locuință…