Cristian Buican solicită implicarea Guvernului în realizarea unui pol de cercetare în Vâlcea

Cristian Buican solicită implicarea Guvernului în realizarea unui pol de cercetare în jurul Institutului de Criogenie şi Separări Izotopice (ISCI)

Prin intermediul unei interpelări adresate Ministrului delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, domnului Mihnea Cosmin Costoiu, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican i-a prezentat ideea realizării unui pol de cercetare dezvoltare de nivel naţional-european în jurul Institutului de Criogenie şi Separări Izotopice şi i-a solicitat acestuia implicarea guvernamentală în materializarea acestui proiect.

Deputatul Cristian Buican i-a comunicat domnului ministru Mihnea Cosmin Costoiu că realizarea unui astfel de centru de cercetare ar reprezenta şansa unei dezvoltări durabile a judeţului Vâlcea, în condiţiile în care în exerciţiul bugetar 2014 – 2020 se pune un accent deosebit pe dezvoltarea durabilă care este generată de cercetarea fundamentală sau aplicativă. Preşedintele liberalilor vâlceni este convins că realizarea unui astfel de pol de cercetare în jurul ICSI, pe modelul celui de la Măgurele, ar genera şi ar atrage interesul unor importanţi jucători privaţi din acest domeniu, având un efect de antrenare economică şi implicit o şansă de dezvoltare durabilă a judeţului Vâlcea. 

Demersul parlamentarului colegiului Nord vine în continuarea acţiunilor sale din ultimii doi ani de zile, în care, constant, a propus administraţiei publice judeţene şi centrale o serie de acţiuni şi demersuri pentru asigurarea premiselor dezvoltării judeţului Vâlcea, în domenii precum investiţiile publice, atragerea de investitori, susţinerea unor mari proiecte de infrastructură cu rol de multiplicare economică sau oportunităţi de proiecte europene. În opinia preşedintelui PNL Vâlcea, direcţiile de dezvoltare ale judeţului trebuie să fie în concordanţă cu priorităţile şi bugetul Uniunii Europene din perioada 2014-2020, iar susţinerea unor proiecte precum acest pol de cercetare se încadrează pe această linie.

„Ideea prezentată de Victor Giosan în campania pentru europarlamentare din luna mai este una foarte buna şi am decis să o susţin cu toate forţele. De aceea am început să solicit implicarea factorilor guvernamentali. Un astfel de pol de cercetare şi construcţia cât mai rapidă a autostrăzii dintre Sibiu şi Piteşti ar pune bazele unei dezvoltări economice durabile, judeţul nostru fiind mult mai atractiv pentru investitori. Sper ca şi reprezentanţii PSD să înţeleagă acest lucru şi să susţină aceste demersuri” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va opri furnizarea apei potabile în Pitești, miercuri 28 octombrie, între orele 9:00 – 13:00,…

O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…
O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…

O femeie de 33 ani din Râmnicu Vâlcea a fost reținută pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat…

Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania
Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania

O amplă afacere ilegală de trafic de persoane și proxenetism, organizată pe criterii familiale, a fost demascată în urma unei…

Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…
Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…

Să fie vremea de azi bună ca să fie iarna blândă! Astăzi este despre credință, smerenie și bunătate. Îl prăznuim…

Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…
Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea are plăcerea de a aduce în atenția publicului spectacolul „Antinomia Majordomului”, o meditație scenică…