Din vremuri imemoriale, mitologice, vine povestea drumului DN7D din Vâlcea, un fel de păcat originar al acestui judeţ, o vinovăţie colectivă pe care numai un Mesia ar fi putut-o spăla prin jertfă într-un viitor incert.

Pe bune !

Aşa ceva nu am mai întâlnit, adică Vâlcea să nu poată face practicabil un drum nenorocit care leagă Ţara Loviştei de Curtea de Argeş, toţi şefii judeţului considerând că au în faţă un fel de cuadratura cercului ce nu va fi rezolvată în veci fiindcă dă cu rest, adică 3,14 şi infinite zecimale.

Nebunie !

Costi Rădulescu sparge însă ghinionul, s-a dus în zonă cu un secretar de stat, a făcut rost de bani şi decolmatează, îndreaptă, face şanţuri, pune piatră şi compactează, izbăveşte Vâlcea de blestemul DN7D.

Înţeleg că pe aici este posibil să fie transportate materialele pentru porţiunea locală a autostrăzii Piteşti – Sibiu, aşa încât asfaltarea se va face după aceea, ca să nu fie degeaba.

Poate caut eu semene de izbăvire, poate am ajuns un biet jurnalist mistic cel puţin în ce priveşte Vâlcea, dar eu aşa simt, că o dată ce DN7D devine practicabil se sparge ghinionul, se rupe vraja, începe să îşi revină judeţul.

Nu ne mai închinăm la viţelul ăla de aur numit Buiky – sau după alţi autori, Crâty Bâty – şi începe să ne meargă mai bine.

Doamne ajută !

Gheorghe Smeoreanu