Contracte de finanţare semnate de primarul Mircia Gutău şi de viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu

 

 

 

 

 

Luni, 8 iulie, primarul Mircia Gutău a semnat două contracte de finanţare privind noi locuinţe sociale realizate în municipiu în baza Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1906/2019. Un contract se referă la asigurarea unei prime tranşe în valoare de 1.400.000 lei (dintr-un total de peste 4.000.000 lei solicitaţi) pentru obiectivul de investiţii ”Transformare clădire internat Liceul Tehnologic Ferdinand I în locuinţe sociale”, având o valoare totală de 6.169.241,79 lei, ale cărui lucrări au demarat în cursul anului 2018 şi în urma căruia vor rezulta 90 de unităţi locative.

În baza celui de-al doilea contract de finanţare semnat de edilul-şef, municipiul va primi pentru cele 120 de locuinţe sociale ce urmează a fi construite în Ostroveni Sud (procedură de achiziţie aflată în faza de verificare la Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice) o primă tranşă de 108.268 lei dintr-un total solicitat de 29.526.551,71 lei, valoarea totală a investiţiei fiind de 32.175.637,99 lei.

Conform asigurărilor primite de la oficialii MDRAP, Municipalitatea Râmnicului va continua să primească de la bugetul central, pe măsura derulării lucrărilor, fondurile necesare implementării celor două programe de construire de locuinţe sociale, până la finalizarea investiţiilor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două centenare au fost sărbătorite de Primăria Râmnicu Vâlcea în luna aprilie
Două centenare au fost sărbătorite de Primăria Râmnicu Vâlcea în luna aprilie

Două centenare din Râmnicu Vâlcea au fost sărbătorite de Primăria Municipiului, la câteva zile distanță, în luna aprilie: doamna Floarea…

Mihai Oprea și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Vâlcea
Mihai Oprea și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Vâlcea

Dragi vâlceni, stimați colegi și parteneri instituționali, Într-o democrație matură, funcțiile sunt temporare. Oamenii vin și pleacă, însă Instituția Prefectului…

Ioana Făcăleață și-a depus demisia din funcția de prefect al Argeșului
Ioana Făcăleață și-a depus demisia din funcția de prefect al Argeșului

În urmă cu puțin timp, prefectul Ioana Făcăleață a anunțat că renunță la funcție, invocând încheierea cadrului politic în care…

Bugetul Ștefăneștiului pe 2026, în dezbatere publică, miercuri. Cetățenii sunt invitați să participe
Bugetul Ștefăneștiului pe 2026, în dezbatere publică, miercuri. Cetățenii sunt invitați să participe

Primăria orașului Ștefănești îi invită pe cetățeni să participe la dezbaterea publică privind aprobarea bugetului local pentru anul 2026 –…

Grădina Zoologică Pitești este deschisă de 1 Mai!
Grădina Zoologică Pitești este deschisă de 1 Mai!

  Grădina Zoologică Pitești își așteaptă vizitatorii vineri, 1 mai, în intervalul orar 10:00 – 19:00, oferind un cadru ideal…