Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea: LUCRĂRILE LA NOUL CET SUNT ÎN GRAFIC!

Vin astăzi cu vești bune direct de pe șantierul de la CET Govora.
Am ținut să fiu prezent aici, alături de constructori, pentru a verifica personal stadiul lucrărilor la noua centrală în cogenerare.
Știu că există o anumită îngrijorare în rândul populației, de aceea am venit să vă arăt exact cum stau lucrurile în teren.
Vâlcenii că nu au de ce să își facă griji în ceea ce privește furnizarea căldurii și a apei calde, nici anul acesta și nici anul viitor!
După cum puteți observa și în materialul video, se lucrează intens, iar constructorul m-a asigurat că lucrările sunt în grafic.
Suntem în primul din cei trei ani de implementare a proiectului. Cele 4 CAF-uri au ajuns deja la CET. În prezent se lucrează la hala care va adăposti aceste echipamente moderne, astfel încât în octombrie, înainte de începerea sezonului rece, să fie complet funcționale.
Anul viitor vor fi puse în funcțiune și cele cinci motoare termice, care ne vor ajuta să eficientizăm producția și, cel mai important, să obținem un preț mai bun al gigacaloriei pentru consumatori.
Acest proiect de 140 de milioane de euro nu este doar cel mai mare proiect derulat de Consiliul Județean Vâlcea, ci un pilon de bază pentru economia județului Vâlcea. Este o investiție uriașă în confortul și siguranța vâlcenilor.
Rămânem concentrați pe treabă, suntem zi de zi atenți la stadiul lucrărilor, pentru a ne asigura că proiectul este finalizat la cea mai înaltă calitate și în termenele stabilite.
Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

A închiriat o mașină și a vândut-o, apoi a spus că a fost furată. Tânăr…
A închiriat o mașină și a vândut-o, apoi a spus că a fost furată. Tânăr…

Un tânăr de 18 ani din Leordeni a fost reținut după ce ar fi închiriat un autoturism în valoare de…

Despre susținătorii politici nebuni și ziariștii psihopați de pe Facebook
Despre susținătorii politici nebuni și ziariștii psihopați de pe Facebook

În interval de câteva zile, sunt programate două premiere ale unor spectacole de teatru după piese scrise de mine. La…

ÎPS Varsanufie a participat la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana
ÎPS Varsanufie a participat la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana

Duminică, 4 octombrie 2026, la Mănăstirea Tismana, județul Gorj, a avut loc slujba solemnă a proclamării locale a canonizării Sfintei…

Nurvil: Audi A6 Limuzină 40 TDI quattro. Discount 14.471 €
Nurvil: Audi A6 Limuzină 40 TDI quattro. Discount 14.471 €

𝐀𝐮𝐝𝐢 𝐀𝟔 𝐋𝐢𝐦𝐮𝐳𝐢𝐧𝐚̆ 𝟒𝟎 𝐓𝐃𝐈 𝐪𝐮𝐚𝐭𝐭𝐫𝐨 | 𝐃𝐢𝐬𝐜𝐨𝐮𝐧𝐭 𝟏𝟒.𝟒𝟕𝟏 € Eleganță, confort și tehnologie Audi într-o configurație premium, finisată în…

SC BICA SRL, firmă vâlceană, vinde cărbune lignit direct din propria carieră din Berbești
SC BICA SRL, firmă vâlceană, vinde cărbune lignit direct din propria carieră din Berbești

Vindem cărbune lignit de cea mai bună calitate, provenit direct din cariera noastră privată din Berbești, județul Vâlcea. Suntem proprietarii…