Când Consiliul Judeţean Vâlcea face presă. VIN LA ISU CU GRĂBIRE…

De la o vreme, comunicatele de presă ale Consiliului Judeţean Vâlcea sunt chiar presă. Ne face plăcere să le publicăm. Nu tu limbă de lemn,nu tu laudă de sine, nimic…Felicitări !

                                                       Gheorghe Smeoreanu

 

Comunicat de presă

VIN LA ISU CU GRĂBIRE…

După încheierea etapelor preliminare, la sediul din Craiova al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia a fost semnat un nou contract de ahiziţionare a cinci autospeciale de intervenţie şi salvare la înălţime şi tot atâtor autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordare a asistenţei medicale de urgenţă, câte una din fiecare pentru judeţele Olteniei. Aceste noi mijloace tehnice performante destinate Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă sunt achiziţionate printr-un proiect european – „Extinderea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii” în valoare totală de 4.997.927 euro.

Proiectul a urmat cursul a două etape: prima fază s-a încheiat în 2012 când ADI Sud Vest Oltenia a adus în curtea ISU Vâlcea un număr de 9 echipamente specifice care permit astăzi grupului operativ din Rm.Vâlcea să intervină prompt şi eficace în situaţii de urgenţă sau fenomene naturale de dezastre în condiţii de protejare maximă a pompierilor care participă la astfel de misiuni dificile.

„Prin înzestrarea Inspectoratului pentru Situaţii de Ugenţă Vâlcea cu încă o autospecială FRAP şi o atutospecială  pentru  intervenţie la înălţime se vor rezolva câteva probleme extrem de importante şi anume: se  crează posibilitatea realizării intervenţiilor în orice condiţii, vor fi diversificate tipurile de intervenţii pentru descarcerarea rapidă şi asistenţa medicală prespitalicească la locul unde s-a produs evenimentul, şi nu în ultimul rând, se vor reduce considerabil timpii de răspuns şi de intervenţie datorită vitezei de deplasare permise de echipamentele de ultimă generaţie la nivel european. Cele două noi autospeciale vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea în preajma zilei de 13 septembrie când vom sărbători Ziua Pompierilor din România” a declarat dr.ing. Ion CÎLEA, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 

Compartimentul de relaţii cu mass media

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!
Sărbătoarea Recoltei revine la Mioveni! Înscrierile continuă până pe 30 septembrie!

În perioada 9–11 octombrie 2026, Mioveni va găzdui cea de-a XVII-a ediție a evenimentului „Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argeșelului –…

Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor
Salubritate 2000: Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor

Abandonarea deșeurilor, lângă containere, este strict interzisă și se sancționează! Sortarea corectă a deșeurilor începe din casa fiecăruia dintre noi…

PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…
PSD Argeș: Respect pentru cultură, patrimoniu și pentru istoria Argeșului! Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”…

Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, și-a redeschis astăzi porțile după finalizarea lucrărilor…

Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!
Galeria de Artă „RUDOLF SCHWEITZER-CUMPĂNA” și-a redeschis porțile!

După aproape 140 de ani, una dintre clădirile emblematice ale Piteștiului și-a deschis din nou porțile, iar în interior îi…

Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest
Cu permisul suspendat și băut la volan, a ajuns în arest

Un bărbat de 48 de ani, din Curtea de Argeș, a fost reținut după ce a fost prins conducând mașina,…