Bombă. Prefectul de Vâlcea, Tiberiu Costea, este numit ILEGAL, iar dacă va ataca bugetul o va face ILEGAL

 

 

 

 

 

Nu mai puțin de 24 de prefecți și subprefecți din țară au fost învestiți, în aceste funcții, ilegal, după preluarea de către PNL a guvernării, arată fostul prefect de Hunedoara Fabius Tiberiu Kiszely.

Inițial, a fost depusă o plângere prealabilă premierului Ludovic Orban și, ulterior, în 13 februarie 2020, a fost depus, la Curtea de Apel București, la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, un document prin care această decizie a fost atacată în instanță.

Avizele din partea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici au fost negative pentru 24 de prefecţi şi subprefecţi.

Fostul prefect al județului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, a acordat cotidianului Servus Hunedoara, un interviu în care arată:

„Acțiunea aceasta a pornit în luna decembrie, în 2019, și au fost urmați anumiți pași. Primul lucru pe care l-am făcut, a fost depunerea unei plângeri prealabile la Guvernul României. S-a primit răspunsul în termenul legal, iar acesta spunea că totul este legal și corect. Cu acel răspuns am făcut acum următorul pas, respectiv ne-am adresat instanței. De subliniat faptul că, în această problemă, județul Hunedoara nu este implicat, în sensul că aici, nu au fost comise ilegalități din acest punct de vedere. Mă simt dator, însă, să apăr un principiu. Județele afectate de aceste numiri sunt: Alba, Arad, Vrancea, Sibiu, Brăila, Cluj, Covasna, Ialomița, Olt, Sălaj, Tulcea, Gorj, Vâlcea, Bihor, Brașov, Dâmbovița, Harghita, Maramureș, Prahova, Botoșani, Giurgiu, Iași, Teleorman, Vaslui și Constanța. Legea trebuie respectată de toți și tot timpul.”

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți fair-play, domnule Vicențiu Mocanu !
Fiți fair-play, domnule Vicențiu Mocanu !

Este bine că Vicențiu Mocanu (AUR) supraveghează activitatea primarului Mircia Gutău, dar este rău că domnului consilier local îi lipsește…

Accident pe DEx 12, între Craiova și A1. Un bărbat de 85 de ani a…
Accident pe DEx 12, între Craiova și A1. Un bărbat de 85 de ani a…

Un bărbat de 85 de ani a ajuns la spital în urma unui accident produs pe DEx 12, pe sensul…

Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi străzile afectate
Mâine se oprește apa în Bascov. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Bascov, în ziua de joi, 20.08.2026, între orele…

Joi, 20 august, se oprește apa în mai multe zone din Pitești
Joi, 20 august, se oprește apa în mai multe zone din Pitești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale și zona Tancodrom, în ziua…

Doi motocicliști au ajuns la spital după două accidente produse în mai puțin de 30…
Doi motocicliști au ajuns la spital după două accidente produse în mai puțin de 30…

Două accidente în care au fost implicați motocicliști s-au produs miercuri după-amiază, în mai puțin de 30 de minute, în…