După cum a ținut să remarce mai toată presa locală, Tribunalul Vâlcea a anulat hotărârea adunării generale a creditorilor CET Govora prin care Euro Insol, firma lui Remus Borza, a fost acceptată drept administrator judiciar.
Problema nu este însă această hotărâre care, pe lângă faptul că nu e definitivă, îi dă posibilitatea lui Remus Borza să convoace o altă adunare generală.
Între timp însă a apărut o situație destul de dură pentru cunoscutul avocet.
Victor Grigorescu, ministrul Energiei, i-a sugerat lui Remus Borza, administrator judiciar la compania de stat CET Govora şi fostul administrator judiciar al Hidroelectrica,să renunţe la contractele cu statul după intrarea în politică, în contextul în care Borza a anunţat că s-a înscris în ALDE.
„Sunt convins că d-nul Remus Borza, care a ales o carieră politică, înţelege că e mai sănătos şi mai cinstit ca atunci când te implici politic să eviţi să faci afaceri cu statul“, a scris Grigorescu pe Facebook.
Borza nu a rămas dator a dat o replică usturătoare oficialului, acuzându-l că postează mult pe Facebook, iar companiile din subordinea sa nu sunt eficiente.
Rămâne de văzut dacă după acest schimb de amabilități reprezantantul CEO Oltenia în adunarea generală a creditorilor CET va mai vota în favoarea lui Remus Borza și împotriva ministrului.
Aici e cheia rămânerii/ plecării lui Remus Borza la/ de la CET.
Gheorghe Smeoreanu

























Lasă un răspuns