Arhiepiscopia Râmnicului: Rugăciune și filantropie la căminul de bătrâni din Râmnicu-Vâlcea

 

 

 

 

 

Capela Așezământului de îngrijire a persoanelor vârstnice din municipiul Râmnicu-Vâlcea și-a sărbătorit ocrotitorul, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, părintele misionar Mihai Sandu a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți. În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni pentru beneficiarii centrului și pentru personalul care oferă asistență și sprijin în mod permanent.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru rezidenții acestei instituții trecuți la Domnul.

Programul de rugăciune pentru bolnavii sau bătrânii internați în spitalele și azilele din cuprinsul Arhiepiscopiei Râmnicului reprezintă o preocupare permanentă a preoților care slujesc în aceste instituții, iar la căminul de bătrâni din Râmnicu-Vâlcea preotul misionar Mihai Sandu săvârșește în capela amenajată aici Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu, oferind asistență duhovnicească tuturor beneficiarilor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două spitale din Pitești intră pe lista investițiilor europene de 522 de milioane de euro
Două spitale din Pitești intră pe lista investițiilor europene de 522 de milioane de euro

Două dintre cele nouă spitale din România care vor primi finanțare europeană se află la Pitești, după ce Comisia Europeană…

AUR propune scăderea TVA la combustibili
AUR propune scăderea TVA la combustibili

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat depunerea unei inițiative legislative pentru scăderea cotei TVA la combustibili. Potrivit inițiatorilor, măsura…

INSCOP Research Ediția a VIII-a, martie 2026
INSCOP Research Ediția a VIII-a, martie 2026

 Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu…

Unele publicații din Vâlcea folosesc forme fără fond care dăunează presei
Unele publicații din Vâlcea folosesc forme fără fond care dăunează presei

Vin cu o rugăminte pentru unii colegi din presa județului Vâlcea, anume să renunțe, pe cât posibil, la articole în…

Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze
Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze

  Analiza unor conturi de Facebook mi-a arătat că în scandalul Ponta-Țoiu opiniile au fost influențate politic într-un mod care…