Arhiepiscopia Râmnicului organizează de 1 Iunie activități pentru copii

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, luni, 1 iunie,  Arhiepiscopia Râmnicului organizează manifestările „Bucurii pentru copii. Daruri alese”.

Pe parcursul zilei copiii vor participa la Sfânta Liturghie, dar și la expoziții, ateliere de creație, activități artistice și pelerinaje:

Astfel, vor avea loc:

– Spectacolul „Bucuria copilăriei”, susținut de către Corul „Benedictus” al Asociației Tinerilor Ortodocși „Sfântul Valentin” al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Sala „Iosif Episcopul” a Centrului cultural-pastoral „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica”, ora 16.00.

– Vernisaj expoziție de icoane.

– Proiecție de film și activități ludice la Biserica „Înălțarea Domnului” din cartierul Ostroveni.

– Atelier de olărit la Parohia Horezu.

– Spectacolul „Frumoasă ești copilărie”, organizat de Protoieria Călimănești.

– Pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Treime”, organizat de Protoieria Drăgășani.

– Activități catehetice și recreative în cadrul centrelor educaționale ale parohiilor.

Ziua de 1 Iunie este sărbătorită în întreaga lume ca zi dedicată copilului și constituie un prilej de a-i așeza în comuniunea rugăciunii, dar și de a pune în lumină darurile pe care Preamilostivul Dumnezeu le-a împărtășit fiecăruia în parte.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un bărbat a murit după ce un autoturism a lovit un motocultor
Un bărbat a murit după ce un autoturism a lovit un motocultor

Un bărbat de 73 ani, din Buzoești, a murit luni, după ce motocultorul pe care îl conducea a fost lovit…

Alertă maximă la VÂLCEA! Președintele Rădulescu îi cere prefectului să convoace Comitetul Județean pentru Situații…
Alertă maximă la VÂLCEA! Președintele Rădulescu îi cere prefectului să convoace Comitetul Județean pentru Situații…

Printr-o adresă oficială, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, îi solicită subprefectului cu atribuții de prefect Victor Stănculescu să convoace…

Bărbat de 79 ani, mort într-un accident pe DN 7C, la Merișani
Bărbat de 79 ani, mort într-un accident pe DN 7C, la Merișani

Un bărbat de 79 ani, din Merișani, a murit luni, 28 septembrie, după ce a pierdut controlul motociclu­lui pe care…

Și-a agresat iubita și a amenințat-o cu moartea. Tânăr de 25 de ani, reținut
Și-a agresat iubita și a amenințat-o cu moartea. Tânăr de 25 de ani, reținut

Un tânăr de 25 de ani din Vâlcea a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi agresat…

VIDEO. Incendiul de pădure de la Băile Olănești, în a patra zi. Focul a afectat…
VIDEO. Incendiul de pădure de la Băile Olănești, în a patra zi. Focul a afectat…

Un incendiu izbucnit vineri, 25 septembrie, în fondul forestier din Băile Olănești, continuă să le dea de lucru pompierilor vâlceni.…