Amenajarea sensului giratoriu de la intersecția dintre Calea lui Traian și strada Posada se va realiza cu fonduri de la bugetul central

 

 

 

 

 

Primarul Mircia Gutău a semnat luni, 10 aprilie, primul contract de finanțare pentru investițiile propuse de Municipalitatea Râmnicului în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Este vorba de proiectul „Amenajare sens giratoriu intersecția Calea lui Traian cu strada Posada”, a cărui finanțare de la bugetul central este de 4.678.478,66 lei a dintr-o valoare totală de de 5.720.647,67 lei, Primăriei revenindu-i acoperirea cheltuielilor legate de asistența tehnică, lucrările de aducere la starea inițială și cele de protecția mediului. Proiectul își propune să rezolve și să îmbunătățească semnificativ traficul auto în intersecția semaforizată în prezent, scenă a numeroase accidente de circulație și ca urmare a importanței drumurilor care se intersectează aici: DN 64 (Râmnicu Vâlcea – Drăgășani – Caracal) și DN 67 (Râmnicu Vâlcea – Horezu – Târgu Jiu – Drobeta-Turnu Severin).

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea are prinse în PNI „Anghel Saligny” cinci proiecte importante vizând modernizarea sau extinderea infrastructurii rutiere, în valoare totală de 125 mil. lei, la care se adaugă proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale în Municipiu, cu valoarea de peste 31 mil. lei.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Apel urgent pentru donare de sânge!
Apel urgent pentru donare de sânge!

Sorega Anca Ionela, locuitoare a orașului Mioveni, are nevoie urgentă de sânge. Acasă o așteaptă cei doi copii ai săi,…

Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest
Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest

Aproximativ 400 de persoane s-au înscris la Mioveni Color Fest, eveniment aflat la prima ediție, care va avea loc duminică,…

Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!
Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!

Municipiul Pitești, prin Salpitflor Green S.A., organizează, în perioada 24 septembrie – 11 octombrie 2026, cea de-a XX-a ediție a…

Amenzi pentru bicicliști și trotinetiști, în centrul Piteștiului
Amenzi pentru bicicliști și trotinetiști, în centrul Piteștiului

Bicicletele și trotinetele nu au voie pe zona pietonală din centrul Piteștiului, iar polițiștii locali dau amenzi celor care ignoră…

Fiica fostului politician Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș
Fiica fostului politician Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș

O tânără de 22 de ani, fiica fostului om politic Cazimir Ionescu, a fost găsită moartă, miercuri dimineață, într-o locuință…