Alexandru Lahovari din Rm. Vâlcea a devenit colegiu USR – PLUS

 

 

 

 

 

 

Cu tristețe vă anunț că ”Alexandru Lahovari” din Rm. Vâlcea a devenit colegiu userist.

Tristețea este cu atât mai mare cu cât am absolvit și eu această prestigioasă școală românească.

Acum, insidios, vor fi impuse valorile criptomarxiste: disprețul față de cultură, ura față de tot ce e românesc, tânjeala după o societate mondială.

Cu îndeplinirea acestui deziderat a fost însărcinată noua directoare, Issabella Ștefania Cataraga, despre care aflu fără uimire că la ultimul examen a primit nota 2.

Pentru un userist, a avea rezultate proaste la examene e o mândrie, înseamnă că se pricepe să urască munca intelectuală.

Golanii nu au mai rezistat până în august, când îi expira mandatul directoarei Isabella Ioniță și au dat-o afară. Interesant este că dna Ioniță a încercat și ea să se facă useristă dar a reușit doar pentru puțin timp. N-avea stofă progresistă.

În fine, bine că nu sunt în situația de a-mi da copilul la colegiu, fiindcă mi-ar fi părut rău să nu îl pot îndruma tot spre iubitul meu liceu Bălcescu, actual, Lahovari.

Ce mândrie de școală a fost aici și iată ce a ajuns.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR
Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru escrocherie, dar nu faptul că a escrocat un om este cea mai mare…

Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești
Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul folk „Cenaclul Flacăra Simfonic” în care,…

Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești
Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 30 septembrie, între…

A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…
A încălcat ordinul de protecție și a fost arestat la domiciliu. Și-a amenințat fosta soție…

Un bărbat de 59 ani, din Caracal, a ajuns în arest la domiciliu după ce și-ar fi încălcat ordinul de…

Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…
Tradiție, gusturi autentice și meșteșuguri la Muzeul Golești: Târgul „Rod cu Spor” își deschide porțile…

Între 2 și 4 octombrie 2026, iubitorii de tradiții, gospodarii iscusiți și toți cei care vor să se bucure de…