Adrănel Cotescu senator PNL și investițiile în domeniul energetic

Senatorul Adrănel Cotescu îl interpelează pe Ministrul delegat pentru energie, domnul Constantin Nițu,  pe subiectul demarării investițiilor în sectorul energetic.

 

Domnule Ministru,

O parte dintre proiectele principale listate în programul de guvernare au început să prindă contur, dar cele mai multe nu au fost nici măcar demarate. În timpul acestei guvernări, Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a intrat într-un parteneriat de exploatare la mare adâncime în Marea Neagră, de data aceasta alături de Petrom şi de producătorul american ExxonMobil, după ce la finalul anului trecut compania a intrat într-un acord similar cu ruşii de la Lukoil. Perimetrul pe care cele trei companii se vor asocia se numeşte Midia şi a aparţinut canadienilor de la Sterling. Totodată, a fost semnat un memorandum pentru o investiţie de un miliard de euro într-o centrală pe cărbuni la Complexul Energetic Rovinari în parteneriat cu o companie chineză, China Huadian Engineering.

  Restul proiectelor, printre care se numără investiţii de amploare, cum ar fi hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti sau reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, sunt în continuare pe hârtie, nefiind demarat niciun pas concret pentru a atrage investitori în aceste proiecte de peste 7,5 mld. euro.

  Totuşi, principala preocupare din întreaga piaţă energetică a fost cea privind modificarea schemei de sprijin pentru energia regenerabilă, sector care a atras investiţii de peste 3 miliarde de euro în ultimii trei ani de zile. Abia la finalul săptămânii trecute, ANRE a anunţat concluziile analizei de monitorizare a pieţei pe 2012 de unde rezultă o supracompensare evidentă, mai ales în cazul proiectelor de energie solară. Deocamdată, însă, nu a fost luată o decizie concretă, ceea ce a dus la un blocaj total al investiţiilor.

Vă rog, domnule ministru, să îmi comunicaţi când se vor demara investiţiile  in domeniul energetic, din principalele proiecte de guvernare. 

Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră scris.

Cu deosebita consideratie,

 

Marin Adrănel Cotescu

Senator de Vâlcea

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…
Deșeuri din dezmembrări auto, îngropate ilegal pe un teren din Argeș. Patru bărbați au fost…

Deșeuri provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice, care ar fi trebuit gestionate în condiții legale, ajungeau să fie îngropate…

Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați
Scandal în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea. Trei bărbați, încătușați

Un scandal izbucnit azi-noapte, în zona Pieței Centrale din Râmnicu Vâlcea, s-a încheiat cu trei bărbați încătușați și amenzi de…

PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…
PSD se comportă ca un partid idiot de care toată lumea râde, dar râde și…

Cine nu știe că imaginea nu se mai creează prin presă, ci pe rețelele de socializare? Știm toți, doar PSD…

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…