Activități organizate de Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, cu ocazia ZILEI POLIȚIEI ROMÂNE

 

 

 

 

 

 

În contextul aniversării, la data de 25 martie 2024, a 202 ani de tradiţie şi continuitate a Poliţiei în slujba cetăţenilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea organizează manifestări educative şi cultural – sportive, ce se vor desfăşura pe parcursul mai multor zile (campionat de fotbal, volei, șah, tenis de masă și concurs de tir).

Totodată, în perioada până în data de 23.03.2024, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii și Biroului Siguranță Școlară se întâlnesc cu cadrele didactice şi elevii unor unităţi de învăţământ, pe tema ,,Ziua Poliţiei Române – importanţă şi semnificaţie și informații privind profesia de polițist și modul în care poți deveni polițist”.

Luni, 25 martie a.c., începând cu ora 11:00, în parcarea Shopping City Mall, din municipiul Râmnicu Vâlcea vâlcenii vor putea asista la un program oferit de poliţişti:

• prezentarea unor elemente de tehnică şi dotare (motociclete, autoturisme, autoutilitare, armament, radar TRUE CAM – tip pistol etc.) :

– 1 autospecială a Serviciului pentru Acţiuni Speciale;
– 1 echipaj al Serviciului Rutier (BMW);
– 1 echipaj al Serviciului Rutier (DUSTER);
– 1 echipaj Ford Transit cu TRUE-CAM (radar tip pistol) al Serviciului Rutier;
– 1 motocicletă a Serviciului Rutier;
– 1 echipaj al Serviciului Criminalistic;
– 1 autospecială Duster , aparţinând Poliţiei mun. Rm. Vâlcea;
– 1 autospecială Logan – însoţire persoane, aparţinând Poliţiei mun. Rm. Vâlcea;
– 1 Ford Ranger – al Biroului pentru Protecţia Animalelor.

• prezentarea câinilor din dotare, dar și executarea unor demonstraţii de dresaj şi intervenţie de către conductorii acestora din cadrul Centrului Chinologic “Dr. Aurel Greblea”, Sibiu. Vă informăm că această activitate se va desfășura la ora 12.00.

• executarea unor simulări a stării de ebrietate prin intermediul unui dispozitiv – ochelari specifici – Serviciul Rutier;

• comunicare cu cetățenii și distribuirea de pliante, flyere, stegulețe și alte materiale cu caracter informativ-preventiv:

– Pliante, flyere şi alte materiale cu caracter informativ-preventiv – Biroul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroul Siguranţă Şcolară;
– Pliante, flyere şi alte materiale cu caracter preventiv pe linie rutieră;
– Tehnică din dotarea Serviciului pentru Acţiuni Speciale;
– Tehnică a Serviciului Criminalistic – amprentare
– Pliante CNP.

A devenit deja o tradiţie ca în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române polițiștii să se afle alături de cetăţeni, pentru a sărbători această zi, cei mai bucuroși fiind copiii, care sunt atrași de această profesie și privesc cu entuziasm uniforma de poliție și oamenii care o poartă cu respect și devotament.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mașinile abandonate, ridicate de pe domeniul public, la Pitești
Mașinile abandonate, ridicate de pe domeniul public, la Pitești

  La Pitești, continuă acțiunile de eliberare a domeniului public de vehiculele abandonate, informează Primăria Pitești.   Astăzi, au fost…

Pitești și Șanlıurfa – punți de prietenie peste hotare
Pitești și Șanlıurfa – punți de prietenie peste hotare

În perioada 19 – 22 ianuarie 2026, o delegație a municipiului Pitești se află într-o vizită oficială în frumosul oraș…

De ce stă pe loc, de ani buni, proiectul de la Molivișu? Explică vicepreședintele CJ…
De ce stă pe loc, de ani buni, proiectul de la Molivișu? Explică vicepreședintele CJ…

Proiectul domeniului schiabil de la Molivișu este, de ani de zile, una dintre marile așteptări ale Argeșului și, în același…

Cursuri mutate online în mai multe școli din Argeș, din cauza gerului. Prefectul a convocat…
Cursuri mutate online în mai multe școli din Argeș, din cauza gerului. Prefectul a convocat…

Temperaturile extrem de scăzute din ultimele zile au dus la apariția unor probleme punctuale în unități de învățământ din județul…

Nurvil: Pregătește-ți mașina pentru sezonul rece cu Setul de Îngrijire Iarnă!
Nurvil: Pregătește-ți mașina pentru sezonul rece cu Setul de Îngrijire Iarnă!

ACCESORII ORIGINALE AUDI & SKODA Set de iarnă / Racletă telescopică Audi & Soluție de dezghețat parbrizul. Setul pentru iarna…