A avut loc prima sesiune de formare din cadrul Grupului de Intervenție Rapidă (G.I.R.)

Seria sesiunilor de formare desfășurate în diferite localități ale județului Vâlcea, menite a crea o rețea de comunicare informațională rapidă, în cadrul proiectului inițiat de prefectul Radu Renga, Grupul de Intervenție Rapidă (G.I.R.), a început miercuri, 19 octombrie a.c., la sediul Primăriei orașului Brezoi.

 

La deschiderea acestei sesiuni, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că își dorește ca prin asemenea întâlniri să se creeze ”o rețea de comunicare.

 

La această primă sesiune au participat diferiți factori implicați în munca de combatere a violenței (primar, polițist local, asistent social, director de școală, medic de familie) din următoarele localități: Brezoi, Boișoara, Câineni, Malaia, Perișani, Racovița, Titești și Voineasa.

De asemenea, la prima sesiune de formare de formare au participat specialiștii desemnați din partea următoarelor instituții implicate în planul de colaborare, respectiv: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, Inspectoratul Județean de Poliție, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Pitești.

Reamintim că planul de colaborare va funcționa ca un parteneriat interinstituțional cu scopul de a preveni și combate fenomenul persoanelor abuzate.


Ana-Maria NIȚU purtător de cuvânt Instituția Prefectului- județul Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ștefan Ovidiu Popa, la Întâlnirea regională a PSD de la Craiova: Țara are nevoie de…
Ștefan Ovidiu Popa, la Întâlnirea regională a PSD de la Craiova: Țara are nevoie de…

Ieri, la Craiova, am participat, alături de colegii din organizațiile PSD din Oltenia, la o discuție serioasă despre criza politică…

Andra BICA, despre programul de guvernare propus de Mureșan cu privire la Educație și Cercetare:…
Andra BICA, despre programul de guvernare propus de Mureșan cu privire la Educație și Cercetare:…

Am citit programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan, acordând deosebită atenție capitolului Educație și Cercetare. Când ajunge la problemele…

Părerea mea. Buican l-a rugat pe Ilie Bolojan să lase municipiul Rm. Vâlcea fără apă…
Părerea mea. Buican l-a rugat pe Ilie Bolojan să lase municipiul Rm. Vâlcea fără apă…

Știu ce îi poate pielea lui Cristian Buican, starostele liberalilor din Vâlcea, omul care a supraviețuit sub președinția Alinei Gorghiu,…

Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea
Despre bani, încredere și arta de a înțelege lumea financiară. Un studiu de Mircea Perpelea

                           FGDB Noi si lumea financiară   100 de întrebări si răspunsuri 1.Introducere  A.Despre bani, încredere și arta de a…

Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…
Înjurături scârboase, acuzații fasciste. Ce crede prof. univ. dr. Mircea Perpelea despre războiul româno –…

Avem două grupuri uriașe, suveraniști și globaliști. Își aruncă unul în capul celuilalt cele mai josnice cuvinte. Este război de…