Lucrurile sunt foarte directe şi destul de coerente în cazul OLTCHIM. Este de fapt o ciocnire violentă între mentalitatea unui sistem socialist conservator şi a unuia capitalist, care raportează totul prin eficienţă. La care se adaugă o totală neglijenţă  a statului român.

Prin anii 2000, staul român, prin Dan Ioan Popescu, s-a gândit să privatizeze PETROM. Nimic rău în asta, mai ales că era vorba de un activ al statului care până atunci era tributar modului de a pune directori politici şi de unde se putea fura cu nemiluita. Tipic statului român post-decembrist. DIP scoate aşadar la vânzare activele PETROM, în speranţa unui preţ bun, cu care evident PSD-ul lui Năstase se putea mândri şi evident redirecţiona acei bani în zona socială – măriri de pensii, salarii și chiar asistaţi sociali. Preţul era cel mai important lucru, ca să nu spunem eventuale comisioane. În nici un caz o gândire concretă asupra a ce anume se va vinde. Nu, trebuia vândut totul pentru bani frumoşi, care până la urmă nu prea au fost cine ştie ce. Şi aici s-a produs marea eroare de strategie. Între activele PETROM se află şi rafinăria de la Piteşti, care în timpul cabinetului Văcăroiu fusese băgată în acest concern, după ce combinatul de negru de fum se închisese. 

Acum, ori nimeni nu le-a spus celor care privatizau PETROM, ori li s-a spus şi nu au luat în calcul, minimalizând acest aspect, cert este că s-a ignorat complet ceea ce a produs azi un dezastru social şi economic. În cadrul complexului ARPECHIP de la Piteşti funcţiona, încă din anii `70, o instalaţie de piroliză, gândită să lucreze integrat cu Combinatul Chimic de la Govora. Adică, ce rămânea în urma rafinării petrolului de la rafinărie era folosit la piroliză, unde se obţinea etilena şi propilena care prin două conducte subterane ajungeau la Combinatul Chimic, actualul Oltchim. Acestea sunt materiile prime de bază care se folosesc în procesul tehnologic de la OLTCHIM. Mai pe şelau, combinatul vâlcean trăia în proporţie de peste 70% din flux tehnologic care utilizează aceste două materii prime, care veneau la botul calului. Aşa a gândit economia socialistă, deloc rău pentru acele vremuri. Numai că, într-o economie capitalistă, patronul se gândeşte anual la noile tendinţe, îşi asumă riscuri, ia în calcul orice schimbare de sens. 

Dar nu a fost aşa la noi. Oltchimul trăia, bine mersi, pe acest proces. Dar „lanțul trofic” e ceva mai complex. La rândul său, CET Govora (tot de stat) trimite abur industrial la OLTCHIM, de altfel CET Govora pe asta se bazează în principal ca şi existenţă economică. CET Govora primeşte cărbune de la SNLO (tot de stat) şi pe lângă asta se adaugă Exploatarea Sării (tot de stat) care trimite saramură la OLTCHIM. Bun, deci avem un întreg lanţ de agenţi economici de stat care trăiau pe spinarea unei secţii de piroliză. Deci o singură uşă pe unde intra marfă. Aşa era de 30 de ani, deci, trai leleacă. Nu ne asumăm riscuri, cât e pirolioza în floare nici în bască nu ne doare! 

Ne întoarcem la privatizarea PETROM, care s-a făcut incluzând şi platforma ARPECHIM. Unde erau Roibu şi directorii de la CET, SNLO, Sare în acel moment ? Se schimba doar prioprietarul de la ARPECHIM! Trebuia să aibă urechile ciulite, să participe la negocieri, să impună poate clauze… Dar, nimic. OMW, viitorul proprietar al PETROM, nu era obligat de nimeni să se gândească la asta, ci ministrul de atunci şi pleiada de directori de stat enumeraţi mai sus. Bun, OMW cumpăra aşadar tot ce ţine de PETROM. Banii, treaba lui, ce a făcut Năstase cu ei. Lucrurile nu par grave. 

Problema apare când OMW îşi face probabil calcule proprii şi ca orice patron vrea să-şi eficientizeze investiţia şi renunţă la rafinăria de la Piteşti. Asta este prima lovitură. Începe agitaţia, panica. Guvernul Năstase nu mai era demult, noul ministru al Economie nici el habar n-avea despre dezastrul care urma să înceapă. Somnul lin al procesului economic socialist care ţinuse în viaţă și în linişte agenţii economici de stat avea să fie deranjat. Pacea socială de la OLTCHIM, unde aflu că erau 16 directori (!!!!) se duce dracului. Unde erau cei 16 directori când OMW cumpăra PETROM? Cred că erau în vacanţă sau nici nu-i interesa subiectul. Probabil, nu credeau că are vreo legătură cu ei.

Bun, OMW nu mai are nevoie de rafinărie, consideră că Braziul e mult mai util şi gata cu Piteştiul. Implicit piroliza nu mai are ce procesa şi conducetele încep să sece… şi uite cum apare dezastrul coroborat cu nişte acţionari minoritari PCC care reclamă acea dependenţă de piroliză. Sunt demonizaţi tocmai pentru că afirmă că nu e neapărat o dramă dacă se renunţă al cele două conducte…

Statul începe să se mişte şi el şi ia legătura cu OMW. Vreţi rafinăria, costă atât! Spune patronul. Mult, aproape cât tot PETROMUL. Dar patronul nu e e prost, el ştie cât de utilă e acea rafinărie pentru stat, el ştie că de ea depind – OLTCHIM, CET, SNLO, EM Râmnicu Vâlcea Şi de aceea pune un preţ mare. Mai rău, face şi mişto de statul român, acum doi ani le dă piroliza pe bani, nu tocmai puţini, dar în mod inutil. Piroliza fără rafinărie e degeaba…

Şi uite aşa, am ajuns în 2012, septembrie, în faţa unui dezastru care putea fi prevenit. A, avem privatizare… adică unul cu bani să vină, să cumpere OLTCHIM, rafinăria de la OMW plus datoriile din ultimii ani… Mult, foarte mult. Şi nu cred că OMW-ul face gesturi de caritate pentru vâlceni. 

Lucrurile aşadar sunt din păcate simple. Un stat român prost negociator, fără specialişti, fără strategi şi nişte directori de companii de stat care au dormit pe funcţii, crezând că totul va rămâne aşa, de la Dumnezeu… 

P.S. Nu au dormit însă degeaba. Ali Baba a avut 16 directori.