Vă închipuiţi un 2016 cu Carmen Iohannis după gratii şi cu el în vizită la Târgşor ?

Vă vine să credeţi că Iohannis şi soţia au obţinut o casă prin fals şi uz de fals ?

 

Evident, totul pare o glumă proastă, dar instanţa care a dat sentinţa a înaintat deja dosarul către parchet.

 

Iată-i însă pe cei doi încercând disperaţi să scape de această acuzaţie care îi poate trimite după gratii, pe ea imediat, iar pe el la sfârşitul mandatului.

 

Klaus Iohannis şi Carmen Iohannis au depus pe 27 noiembrie o contestaţie în anulare la decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Braşov care arăta că familia prezidenţială a folosit acte false pentru obţinerea uneia dintre celebrele lor case.

 

Primul termen de judecată este pe 4 ianuarie. Contestaţia în anulare se judecă de urgenţă şi cu precădere, aşa încât nu este exclus ca în momentul în care nici nu am început bine nou an, soţii Iohannis să primească un frumos ajutor.

 

Dar dacă justiţia respinge contestaţia în anulare ?

 

Vă închipuiţi un 2016 cu Carmen Iohannis după gratii şi cu el în vizită la Târgşor ?

 

Vorba lui Florin Chilian, „presa din Romania tace. Toata presa din Romania tace!”

 

Adevărul este că, în actualul context, se sperie şi gândul când publici aşa ceva.


Ați citit ? Deja e grav.

 

Ați vrea să dați share ? Mai gândiți-vă !

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…
De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…

De 1 Mai, drumul contează la fel de mult ca destinația. Indiferent că alegi muntele sau marea, asigură-te că ajungi…

Deputatul Ovidiu Popa, de 1 Mai, Ziua Muncii: ”Recunoștință pentru toți cei care muncesc zi…
Deputatul Ovidiu Popa, de 1 Mai, Ziua Muncii: ”Recunoștință pentru toți cei care muncesc zi…

Astăzi marcăm Ziua Muncii, un moment dedicat tuturor celor care, prin efort, responsabilitate și profesionalism, contribuie la dezvoltarea comunității și…

Constantin Rădulescu: ​La mulți ani, Teatrului „Anton Pann”! Voi continua să susțin cu mândrie cultura…
Constantin Rădulescu: ​La mulți ani, Teatrului „Anton Pann”! Voi continua să susțin cu mândrie cultura…

Biiiiiiiiiiis! Astăzi, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea împlinește 36 de ani! ​O instituție de suflet a județului nostru, care…

Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…
Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…

Deputatul PSD de Vâlcea Eugen Neață îi răspunde cu o ironie mușcătoare Oanei Gheorghiu, viceprim-ministru, care i-a adresat o scrisoare…

Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…
Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…

Primarul de la Păușești Otăsău, Cătălin Avan, este un om care nu doar își trăiește condiția politică, ci gândește politic.…