Dumnezeu prea Sfântul
Colindând pământul,
A ajuns în drumul Lui
Pe la Maica Domnului.

Şi păşind El prin grădină,
Văzând lumea cum suspină,
A-ntrebat un sfânt de-al Său
Ce-o-ntristează aşa de rău
De privesc toţi în pământ
Şi nu scot niciun cuvânt?

De ce-s toţi cerniţi la faţă,
Fără niciun chef de viaţă?
Astfel a aflat că-n ţară,
Hoţii-şi fac de cap pe-afară
Şi-între zidurile mari
Sunt închişi doar… găinari.

După-o clipă de uimire,
De mânie şi mâhnire,
Tot tinzând la cele-înalte,
Drept la cer a vrut să-i salte
Pe toţi şmecherii şi furii
Care-au făcut rău pădurii.

Şi pe-acei ,,oameni de bine”
Ce nu s-au putut abţine
Ca să fure, fără milă
Şi din cocioaba umilă!

Sfântul Petru L-a rugat
Să nu facă vreun păcat,
Să-i mai lase să trăiască
Vinile să-şi ispăşească.

Îngeri mulţi, în cete sute,
Fâlfâiau ca să-L ajute
Să strângă în temniţi mici
Toţi borfaşii de pe-aici.

Şi cântau cu glas duios,
De pica frunza pe jos:
– Sus boieri, nu mai durmiţi,
Vremea e să vă treziţi,
Bocceluţa vă-ncropiţi,
De plecat vă pregătiţi,
Că veţi merge într-alt loc,
Toţi cei de-aţi avut noroc
De bani mulţi şi de femei,
Cât restu-n mileniul trei.

S-aveţi timp să vă căinaţi
Pe-alţii să nu-i mai furaţi!
Şi-ntr-alt timp, de mai apoi,
Vă vom ospeţi la noi,
Cu încălzire centrală
La cazane şi la smoală!

– Cum!? Şi-asta cât o să ţie!?
Doar un fleac: o… veşnicie!

Tiberiu M. Pană