Don’t Look Up pune o problemă insolubilă, anume cum facem ca mecanismele democrației să genereze lideri onești și responsabili. Cunoașterea este inutilă, spune J. – F. Revel, oricât am fi de deștepți sau de informați, riscăm să votăm prost. Până la urmă, democrația de tip Facebook și, probabil, de orice tip (eu așa l-am citit, să fim onești, pe Alexis De Tocqueville) este și ea o cometă, una care deja a avut impact planetar și produce distrugeri în masă.

Te uiți la Don’t Look Up cu aceeași uimire, mai puțin suferința, cu care s-a uitat Platon la cadavrul lui Socrate. Întrebându-se ce e de făcut, Platon a venit cu soluția dictaturii, doar că dictatorul din Syracuza, departe de a deveni un despot luminat, l-a vândut ca sclav.

Bravo, ne învârtim într-un cerc vicios !

Dincolo de faptul cretin că Don’t Look Up este o critică hollywood-iană a epocii Trump, doar a epocii Trump, fiindcă doamna Hillary Clinton, nu-i așa, l-ar fi pus la punct pe omul de afaceri Peter Isherwell, filmul, dacă este privit sine ira et studio, nu ne lasă nicio speranță.

Nu, nu e vorba doar despre încălzirea globală și Tratatul de la Paris, ori despre negarea pandemiei în stil Trump, Boris Johnson ori, vai nouă, Klaus Iohannis, repet, e vorba despre alegerea liderilor, capabili sau nu, să sesizeze problemele reale ale civilizației și să acționeze cu înțelepciune. Cu pandemia sau cu încălzirea globală te mai descurci, cu democrația în epoca social media, nu.

Ce ne facem, în această situație, decretăm că filmul e unul prost și apoi ne bem liniștiți cafeaua ? Pelicula ne spulberă și varianta credinței, a rugăciunii, cometa își continuă traiectoria chiar dacă oamenii recită din psalmi.

Ar exista totuși o speranță, anume să încercăm o libertate fără idolatrizarea ei, una cu măsură, fiindcă nu e bine să îți faci idol nici din Sfânta Scriptură, fiindcă est modus in rebus, fiindcă există ceva ce ne spulberă, anume moartea, dispariția omenirii. Poate că ar trebui să nu mai avem totul, să ne auto-limităm, fiindcă altminteri vom spune cu părere de rău: „Am avut într-adevăr totul, nu-i așa, când te gândești la asta…”

De remarcat că pe acest pattern de lider gen Janie Orlean nu îl acceptă nicio planetă, doar a noastră e mai permisivă, aici nu îi mănâncă niciun struț capul niciunui președinte american, fie el republican sau democrat.

Pe scurt, dacă democrația ar avea sex, atunci am putea spun e că Don’t Look Up este un film pornografic.

Dar vă rog, nu vă rușinați !

Gheorghe Smeoreanu