Prevederile recentului act normativ prin care s-au adus importante modificări şi completări OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, au iscat deja valuri de comentarii din cele mai diverse.

Realizate prin Legea nr. 217/23 iulie 2015 (publicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 558/27 iulie 2015) aceste modificări au determinat ieşirea din letargie a unora dintre cei mai diferiţi (ca opinii) părerişti contemporani, fiecare încercând să-l „încolţească” pe emitent, în funcţie de poziţionarea sa în raport cu interesul partinic sau cu crezul său intim. Nu s-au sfiit să se exprime public, fie pentru a produce probe în apărare (precum Alexandru Florian, directorul Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Radu Preda, președintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, consilierul prezidențial Andrei Muraru etc.), alţii pentru a ataca vehement prevederile actului normativ invocat, pe care le consideră ca fiind restrictive şi unilaterale; unii dintre ei considerând că nu vor mai putea valorifica (fără niciun fel de riscuri) viaţa şi opera unor persoane care au avut simpatii şi activităţi extremiste, sau că nu toţi legionarii/comuniştii sunt la fel de vinovaţi de asemenea fapte (precum Radu Ciuceanu, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, Alin Mureșan, șef al Serviciului „Analiza regimului comunist” din cadrul IICCMER, istoricii Radu Predavi, Cosmin Budeancă, Marius Oprea etc.), altii că trebuia condamnat explicit şi comunismul (precum Andrei Pleşu). Printre altele observaţii pertinente, filosoful Andrei Pleşu consideră că, dacă este nevoie de condamnarea fascismului, este inadmisibil ca în textul legii să nu se facă vorbire şi despre „sângeroasa catastrofă simetrică”, aceea a comunismului. Fiind încă în faza de coagulare a unor opinii pro sau contra, din ce în ce mai bine articulate, lista intervenţioniştilor în dezbatere rămâne deschisă. Deşi nu despre asta ne-am propus să scriem acum, precizăm că manifestările principale incriminate prin lege sunt: 1. cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi crime de război, și 2. promovarea simbolurilor, ideilor, concepțiilor și doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Persoana vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război este definită la art. 2 lit. c) ca fiind „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi persoana din conducerea unei organizaţii al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanţe penale internaţionale.” Simbolurile fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe sunt definite drept „drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea insemne” (conform prevederilor art. 2 lit. b)), prin intermediul cărora sunt promovate ideile, concepțiile sau doctrinele fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; organizaţiile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob fiind „orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe” precum şi „ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist” (conform preved.art. 2 lit. a)). Nu ne pronunţăm nici în legătură cu posibilitatea încadrării în aceste prevederi a comunismului românesc (ca doctrină şi/sau practică socială), sau a liderilor lui marcanţi (precum Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceauşescu etc.) aşa cum susţine că ar fi posibil istoricul Andrei Muraru, din calitatea lui de consilier al celui care a sancţionat şi promulgat legea.

Dar nu putem să nu remarcăm faptul că toate regimurile dictatoriale (inclusiv defunctul, prin „loviluţie”, regim comunist!) s-au îngrădit cu asemenea prevederi care, până la urmă, nu le-au fost de niciun folos: considerarea oricărui grupuscul care ar promova idei sau ar încerca să recurgă la violenţă pentru „schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice”, pare a urmări cu totul altceva decât obiectul strict al acestei legi. Oricum, nu ar fi prima dată când cei mari, deşi se îngrădesc „în cercul lor de legi”, s-ar trezi aruncaţi direct sub coşul de gunoi al istoriei! Legea interzice, de asemenea, „acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice” sau acordarea unor asemenea nume „unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică“ (art. 13 alin. (1)-(2)), ceea ce până acum, deşi s-au făcut demersuri oficiale în acest sens, nu s-a întâmplat, autorităţile tratându-le cu multă… indulgenţă!

Păi, dacă am stabilit ca începând de acum să-i hărţuim şi să-i stârpim fără milă numai pe unii, admiţând că legea nu distinge în funcţie de etnia persoanelor deja condamnate pentru asemenea fapte, ci doar în funcţie de gravitatea acestora, să vedem dacă pentru fapte dovedite şi care erau incriminate prin normă, instituţiile statului român au aplicat dispoziţiile legale în vigoare.

Deşi în România OUG nr. 31 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, este în vigoare din anul 2002, unele administraţii locale şi cele judeţene au umplut judeţele Covasna şi Harghita de statui ale criminalilor de război unguri, fascişti şi antisemiţi, propovăduitori ai exterminării evreilor şi nu numai. Un exemplu semnificativ este ALBERT WASS, al cărui bust tronează într-un loc foarte circulat din municipiul Târgu-Secuiesc (vezi foto).

În anul 2004, când primar era Szasz Jeno, doar pe baza unei simple autorizaţii de construire emise de el însuşi, întrucât Consiliul local era dizolvat, în Parcul Memorial (sau „Parcul cu statui”) din Odorheiu Secuiesc, a fost inaugurat un bust din bronz al acestui criminal de război. Pentru a eluda legea şi ca să nu fie acuzat cineva de proslăvirea unui criminal de război, pe placa de pe soclul bustului nu este scris numele lui Wass Albert, ci „Secuiul rătăcitor” („Vandor szekely”), evitându-se altfel folosirea numelui celui care se face vinovat de crime de război împotriva românilor. Numai că, la ceremonia de la inaugurare, edilului de atunci al localităţii i-a „scăpat” că sculptura îl înfăţişează pe acesta!
Descendent al unei familii de nobili transilvăneni, care deţinea conace şi suprafeţe mari de pământ, pe baza unor mărturii temeinice, inclusiv maghiare, Albert Wass a fost dovedit responsabil pentru masacrarea, pe 22 şi 23 septembrie 1940, a 14 cetăţeni români nevinovaţi (printre care şi evrei), în localităţile clujene Sucutard şi Mureşenii de Câmpie. Atrocităţile s-au petrecut după intrarea în vigoare a Dictatului de la Viena (la 30 august 1940), când aproape jumătate din Ardealul românesc a fost anexat Ungariei. Fugit din ţară în 1944 în Germania nazistă, ajuns apoi, din 1952, în SUA, Albert Wass a încercat să obţină reabilitarea sa de către instanţele de judecată din Ungaria, lucru neacceptat de autorităţile de la Budapesta. Învins şi dezamăgit de înşişi maghiarii lui, Albert Wass, născut pe 8 ianuarie 1908 la Răscruci, judeţul Cluj, s-a sinucis pe 18 februarie 1998 la Astor, în Florida, lăsând în urmă 14 crime nepedepsite. Condamnat la moarte pentru aceste crime, în contumacie (pe 13 martie 1946), de Tribunalul Poporului din Cluj, Wass Albert şi-a atras recunoştinţa adepţilor săi din maghiarime, care i-au ridicat şi dedicat (pe lângă bustul din Odorheiu Secuiesc): un altul în curtea Bisericii Romano-Catolice din Reghin, instalat în 2001, un altul în parcul castelului medieval din comuna mureşeană Brâncoveneşti. Acolo unde, acum câţiva ani, a fost îngropată şi urna cu cenuşa acestuia, alături de mormintele unor scriitori maghiari din Ardeal. Monument care a devenit un loc de pelerinaj pentru extremiştii şi revizioniştii maghiari. Asemenea „omagieri” se petrec în pofida faptului că toate tentativele de până acum de anulare a sentinţei de condamnare la moarte a lui Wass Albert au fost respinse definitiv şi irevocabil de instanţele judecătoreşti! Indiferent de rangul lor, preocupaţi de cultul personalităţii lui Albert Wass s-au arătat şi lideri politici ai maghiarimii din România. Marko Bela, preşedinte al UDMR între anii 1993 şi 2011, dar şi Verestoy Attila senator UDMR din 1990 până astăzi, au trecut la fapte, încercând să obţină reabilitarea acestui criminal de război.

După o bătălie dură în instanţele de la Budapesta, Marko Bela a obţinut (acum vreo 15 ani) dreptul de a tipări în România, volume de poezii ale lui Albert Wass. Mai mult decât atât, în anul 2002, Verstoy Attila a înaintat procurorului general al României o cerere prin care solicita, în numele in care solicita, în numele fiului lui Wass, Andreas, reabilitarea oficială a acestuia. Pe 10 martie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins însă cererea, Wass fiind considerat în continuare ca fiind criminal de război. De asemenea, faptele criminale ale acestuia din timpul celui de al doilea război mondial au stat şi în atenţia reprezentanţilor Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care, în mai multe rânduri, au protestat public împotriva manifestărilor în favoarea unui criminal de război antisemit şi antiromân, iar conducerea Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România, afiliat la „Anti-Defamation League B’nai B’rith” din SUA, a avertizat că amplasarea busturilor lui Wass Albert „creează riscul catalogării României ca o ţară antisemită”! Mai mult decât atât, în anul 2011, cu ocazia adunării de 15 Martie de la Târgu Mureş, soţia ambasadorului Ungariei la Bucureşti, Bajtai Erzsebet, după ce a dat citire mesajului adresat „întregii maghiarimi” de către premierul ungar Viktor Orban, şi-a încheiat discursul cu „Să fie Ardealul din nou cum a fost!” – primul vers al unei strofe din poemul lui Wass Albert „Eliberarea Ardealului”, strofă încheiată cu versurile „Să-i apărăm pe secui/ De faptele odioase ale românilor!”.

Trebuie să precizăm că pentru nici unul dintre cele trei monumente amintite, (închinate lui Wass Albert, dintre care două sunt amplasate pe proprietăţi private şi doar unul, cel de la Odorheiu Secuiesc, pe domeniul public), nu s-a emis nicio autorizaţie sau aprobare din partea vreunui consiliu local. Numele lui a tronat falnic şi pe frontispiciul unei şcoli din România. Timp de aproape doi ani, şcoala din comuna harghiteană Mugeni a purtat şi ea numele Wass Albert. „Au botezat-o aşa în 2002, dar nu le-a mers mult, pentru că pe la sfârşitul lui 2003 sau începutul lui 2004, nu mai ţin minte exact, le-am atacat în contencios şi le-am anulat toată documentaţia de atribuire a numelui. A fost simplu, că era clară situaţia, Wass Albert fusese declarat criminal de război şi avea sentinţă de condamnare la moarte”, îşi amintea Mircea Duşa, fost prefect de Harghita între 2000-2004. Care se lauda şi că: „Atunci am anulat şi toate denumirile ungureşti de străzi şi şcoli care nu fuseseră date legal, la fel şi cu arborarea steagurilor şi stemelor ungureşti, cât am fost eu prefect nu s-a pus nici unul dacă nu s-au respectat la milimetru toate prevederile legale”. Dovadă a necesităţii modificării şi completării prevederilor OUG nr. 31/2002 (care se dovedeau a fi neaplicabile) a fost şi o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorghieni, referitoare chiar la personajul care constituie obiectul materialului nostru.

Rezoluţia punea capăt dosarului penal înregistrat sub nr. 207/P/2013 în care Árus Zsolt István (membru al Partidului Civic Maghiar) şi Kemenes Lorant Zoltan fuseseră acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de promovare a cultului unor persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, prevăzute de art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002. În data de 15.02.2013, cei doi au organizat elogierea personalităţii lui Wass Albert chiar în incinta sălii de şedinţe a Primăriei Gheorgheni. La 8 aprilie 2013, procurorul Crudu Irinel Valeriu, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorghieni, a dat o asemenea rezoluţie pe considerentul că aceştia nu s-au făcut vinovaţi de promovarea cultului criminalului de război Wass Albert, pentru că acest lucru ar presupune ca „Wass Albert să fi fost condamnat pentru o infracţiune contra păcii şi omenirii, cerinţă esenţială care nu este îndeplinită”! Îşi justifica soluţia prin faptul că «Făcând o comparaţie a conţinutului constitutiv al infacţiunilor din Codul Penal în vigoare, Partea Specială, titlul „Infracţiuni contra păcii şi omenirii” cu infracţiunea reţinută în sarcina condamnatului Wass Albert prevăzută de art. 2, alin. 2 din Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război, rezultă diferenţe evidente şi că la adoptarea O.U.G. nr. 31/2002 au fost avute în vedere numai cei condamnaţi pentru una din infracţiunile prevăzute de art. 356-360 din actualul Cod Penal (din 2014 este în vigoare un nou Cod penal, n. n.)».

Altfel spus, în concepţia procurorului, cultul criminalului de război Wass Albert poate fi promovat fără probleme în România pentru simplul fapt că Wass Albert a fost condamnat pentru crime de război şi nu pentru propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor valori culturale, singurele fapte vizate de prevederile iniţiale ale O.U.G. nr. 31/2002! Ulterior, numărul lucrărilor de artă dedicate lui Albert Wass (statui, busturi, picturi etc.) a crescut! Atât în România cât şi în Ungaria. Speranţa că, după modificarea şi completarea prin lege a prevederilor OUG. nr. 31/2002, asemenea fapte ar trebui să fie considerate drept infracţiuni, s-ar putea să moară nesatisfăcută! Fie şi numai din considerente de apartenenţă… etnică! Adică, să-i considerăm ca fiind vinovaţi – de una, de alta – doar pe ai noştri, scăpându-i intenţionat din cătare pe ai lor! Indiferent cine ar fi aceştia şi care ar fi fost faptele pentru care au fost condamnaţi!

În episodul următor vom supune atenţiei activitatea altui corifeu al vrajbei şi crimei interetnice, JOZSEF NYIRO, care s-a bucurat de aceeaşi recunoaştere şi preţuire publică din partea maghiarimii din România. Şi nu numai.

Tiberiu M. Pană