Scriu foarte des despre domnii Ponta și Antonescu.

Nu vreau să scriu despre ei ca despre niște personaje. Un personaj poate fi iubit sau poate fi urât, câtă vreme pe un om vrei să-l înțelegi.

În consecință, caut să-mi imaginez scene din viața privată a domnilor Ponta și Antonescu.

Din păcate pentru mine, pe domnul Antonescu nu mi-l pot imagina ca persoană privată decât urinând în toaleta lui Băsescu de la Cotroceni. Toaleta nu cred să fie, totuși, sigilată.

Pe domnul Ponta nu mi-l pot imagina altfel decât defecând la toaleta din corpul de clădire al Comisiei Europene, toaletă vecină cu a lui Barroso. Îmi cer scuze pentru imagine.

Aș dori să mi-i imaginez pe acesti domni în situații tandre, familiale, cu flori dăruite, cu îmbrățișări, cu vorbe calde. Imaginația mea refuză însă aceste scene și recunosc că nu aș putea scrie un roman despre oamenii aceștia.

Nu ai cum să scrii un roman reluând la infinit două imagini, ambele cu wc-uri : unul al lui Băsescu, celălalt al lui Barroso.

Și ambele folosite de eroii mei cu sentimental deplinei victorii.