Cu 10 minute înainte de noul an, pe ulița mea s-a declanșat războiul, așa încât am fost nevoiți să lăsam paharul de vin și să ne ocupăm de câini. Trei dintre ei s-au izbit cu putere în ușă, drept pentru care i-am primit în casă, unde nu au încetat să tremure, pe unul l-am găzduit urgent la cabană, iar pe celălalt l-am găsit, spasmotic, în magazia de lemne.

Nu sunt supărat pe cei care folosesc pocnitori ce sugerează bombardamente, mă gândesc doar că la 15 ani de la integrarea în UE mulți se îmbată și mai rău decât părea că se îmbată înainte, iar obținerea de astfel de materiale bubuitoare este, în mod clar, mai simplă ca până în 2007.

Poate greșesc, dar cred că nici Poliția nu a făcut vreun progres în acești 15 ani de integrare în UE.

Gândul cu care am intrat în noul an este acela că UE ne cunoaște năravul, știe cât ne duce capul, care ne sunt dominantele, așadar nu își face probleme și experimentează în România ba cu anticorupția, ba cu anularea Curții Constituționale, ba cu un PNRR plin de condiționalități, ba cu educația LGBT.

Noi dăm cu țuica pe gât și cu pocnitori în uliță.

Foarte frumos, suntem un popor vesel și cu frică de Dumnezeu, doar frică de legi nu prea avem, iar grija zilei de mâine o amânam pentru ziua de mâine.

Am intrat în valul 5 al pandemiei, au început să vină primele facturi la energie mai mari cu 200 – 300 %, dar ce contează, țuică avem, legi nu prea avem ori nu prea se aplică.

În fond, orchestra cânta pe Titanic, doar că acela era un vapor, nu o țară.

Gheorghe Smeoreanu