Sunt în așa fel construit încât nu pot să urăsc, ceea ce cred că este un defect, dar recunosc că sunt la un pas să îl urăsc pe Călin Georgescu.

Când îl aud cum se tânguie, bătându-și joc în mod absolut de bieții săi adepți săraci cu duhul, l-aș lua la palme, fără să mă mai gândesc dacă e o marionetă rusească sau doar un simplu rătăcit cu capul. Auziți:

”Trebuie să ne luăm soarta în mâini și să înțelegem că fără Iisus Hristos nu facem nimic. Luptați să deveniți conștienți (…) Astăzi România a ajuns la cel mai jos punct. Oamenii au devenit de două feluri. Oameni care au preț și oameni care au valoare. Astăzi, acum, e momentul ca fiecare dintre noi să decidă ce fel de viață și ce fel de Românie își dorește. (…)”

Aproape aceleași trăiri le am și atunci când îl văd la televizor pe George Simion, cu chipul lui isteț de oaie.

Să observăm că mișcarea zisă suveranistă evoluează spre o foarfecă politică, avem pe de o parte discursul halucinant, iar pe de alta, o direcție pragmatică. Aducerea lui Dan Dungaciu ca mâna dreaptă a lui Simion semnifică o pregătire pentru momentul în care PSD ar decide că nu există o altă soluție decât guvernarea alături de AUR.

Citiți continuarea articolului AICI.