Preşedintele Constantin Rădulescu pare la adăpost de manevrele serviciilor secrete

 

 

 

 

 

Cred că după ce a dat startul înfiinţării la Râmnicu Vâlcea a unei academii de cyber defence, preşedintele Constantin Rădulescu poate fi considerat un om la adăpost de eventuale manevre ale serviciilor secrete.

Poate că serviciile, care s-au amestecat, probabil pe facţii, în diverse chestiuni care ţin de alegeri şi decizii politice, nu îi sunt neapărat prietenoase preşedintelui vâlcean, dar mi se pare că nici duşman nu îi sunt. Aspectul este important din perspectiva alegerilor locale de la anul şi opoziţia trebuie să îl ia în calcul, adică să nu se aştepte la vreun ajutor ocult.

Spun asta prin deducţie, fiindcă în domeniu nu poţi avea probe şi dovezi. Când eşti lăsat să faci din Vâlcea un pol al eticii în materie de luptă cibernetică, aducând în chestiune firme mondiale precum Microsoft, când anunţi că vei şcolariza talente ale IT-ului şi vei presta servicii de defence, e clar să vei avea acces la date interesante şi vei controla o forţă de muncă de înalt nivel.

Fără măcar o discretă binecuvântare de la servicii, aceste lucruri nu se pot face.

Fiindcă tot a venit vorba, aş remarca faptul că de-a lungul timpului Constantin Rădulescu a fost prudent, nu s-a aruncat cu capul înainte în mesaje despre statul paralel, nici chiar atunci când era evident că partidul lui (PSD) suferă daune din această direcţie. Preşedinţia CJ s-a dovedit pentru Constantin Rădulescu nu neapărat mai importantă, dar măcar mai sus pe scara priorităţilor decât preşedinţia PSD.

Închei, revenind la problemele opoziţiei. În locul celor de la PNL şi USR aş trage nişte concluzii după înfiinţarea la Vâlcea a CSD Academy. Dacă nu vor să o facă, e treaba lor.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend
De la „Oameni și șoareci” la „Pinocchio”: ce spectacole aduce Teatrul „Alexandru Davila” în weekend

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești propune, în perioada 17 – 19 aprilie 2026, un program variat, cu spectacole pentru toate…

12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…
12.000 de lei amendă pentru un vâlcean care ținea 8 bovine fără hrană și adăpost…

Un bărbat de 60 ani din comuna Orlești a fost amendat cu 12.000 lei de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor…

Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!
Transport gratuit la „Simfonia Lalelelor”, în Parcul „Lunca Argeșului”!

Ediția a 49-a a „Simfoniei Lalelelor”, organizată în perioada 17 – 26 aprilie 2026, oferă vizitatorilor transport GRATUIT, prin Publitrans…

Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…
Bărbat de 62 ani, reținut după ce și-a amenințat tatăl octogenar și a încălcat ordinul…

Un bărbat de 62 ani din comuna Oteșani a fost reținut de polițiștii vâlceni după ce și-a amenințat propriul tată,…

Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…
Tragedie pe un șantier din Argeș: muncitor de 53 ani, decedat după ce a fost…

Un grav accident de muncă a avut loc astăzi, pe raza comunei Lunca Corbului, unde un bărbat de 53 ani…